Giganții tehnologici
International

Giganții tehnologici americani, în vizorul Parlamentului European. Cum ar urma să fie combătut conținutul ilegal

Parlamentul European a decis adoptarea unui proiect de lege, în care sunt vizați giganții tehnologici americani și prin care se încearcă combaterea conținutului ilegal. Astfel, se dă startul unor discuții asupra planului cu țările membre, Comisia Europeană și Parlamentul European.

Digital Services Act este o propunere a comisarului antitrust Margrethe Vestager, ce ar forța Amazon, Apple, Google și Facebook să facă o serie de eforturi suplimentare pentru combaterea conținutul ilegal ce apare în mediul online.

Conținutul ilegal din mediul online, combătut prin metode sigure

Parlamentul European și Comisia Europeană doresc să combată conținutul ilegal și periculoase ce se regăsește pe platforme precum Amazon, Apple, Google sau toate rețelele ce țin de Facebook. În caz contrat, giganții din domeniul tehnologiei ar urma să riște amenzi de 60% mai mari.

Propunerea trebuie să fie inițial convenită cu țările membre din UE, iar ulterior ea va deveni lege la nivelul blocului comunitar. Propunerea a fost adoptată de către PE cu 530 de voturi pentru, 78 împotriva și 80 de abțineri.

„Cu o majoritate uriașă, Parlamentul European a adoptat Legea privind serviciile digitale. Un mare câștig, cu sprijin de la stânga la dreapta”, a scris pe Twitter europarlamentarul Paul Tang, potrivit Reuters.

Giganții tehnologici americani, în vizorul Parlamentului European platformele digitale, avantaje și riscuri în viața de zi cu zi. Europarlamentarii sunt de părere că platformele digitale au adus o serie de avantaje în viața de zi cu zi a tuturor cetățenilor, însă există și foarte multe riscuri la care oamenii se pot expune involuntar.

„Platformele online au devenit din ce în ce mai importante în viața noastră de zi cu zi, aducând noi oportunități, dar și noi riscuri. Este de datoria noastră să ne asigurăm că ceea ce este ilegal offline este ilegal online”, a scris și europarlamentarul Christel Schaldemose, pe Twitter.

blank