Featured, Sport

Gică Hagi, revoltat de felul în care arată Spitalul din Constanta

Gică Hagi a avut o nouă conferință de presă, după meciul cu Gent, în care ținut să evidențieze problemele din sportul românesc. Antrenorul Viitorului a dat exemplu ”vecinilor” de la Ludogorets, care au bugetul mai mare decât cele ale echipelor din Liga 1.

„România, dacă vrea să devină competitivă la nivel sportiv, trebuie să ajungă să aibă măcar bugetele din Belgia. Dacă nu, ne depăşesc şi ţările de lângă noi. Ne-au depăşit deja. Şi după avem pretenţii să ne batem cu ei. Lângă sport trebuie să vină multinaţionalele care fac bani mulţi în România. Ele trebuie să susţină sportul românesc pentru că el creează campioni. Trebuie să investim în copii, în tineri. Altfel, nu mai avem nicio şansă!

Obiectivul meu este acum să ne consolidăm în Europa. Vreau să antrenez o echipă competitivă în Europa. Nu uitaţi că eu am venit la Ovidiu, am coborât foarte jos. Jos de tot! Am luat-o de la zero. Să fii unde am fost eu şi să vii la nivelul ăsta trebuie să ai curaj. Am fost convins, am credinţă şi am curaj. Sunt trei “c” care mă ghidează. Ţineţi minte un lucru: bogăţia unui om stă în a fi profesional, să se dedice unei meserii. Restul, care au milioane, ce fac cu ele? Că tot acolo ajung.

Susţineţi aceşti tineri pentru că ei sunt viitorul României. Era o obligaţie a mea să întorc înapoi tot ce mi s-a dat pentru că am fost crescut şi educat de România. Am simţit să vin acasă să fac o Academie mare, frumoasă. O să vedeţi că mă dezvolt şi mai mult. Eu nu dorm. Sunt ambiţios şi vreau să ajung lângă europeni.

Eu ştiu că sunt oameni cu mulţi bani în România. Ştiu că sunt peste 1000 de multinaţionale. Şi atunci ce facem, cum se finanţează sportul? Viitorul n-are sponsor pe piept! Aşa de cunoscut e Hagi şi aşa de bine face de nu are un sponsor pe piept?! Ruşinică pentru mine! E incredibil! Un club care joacă, care dă jucători şi care n-are sponsor! De ce? Eu nu ştiu! La noi e linişte şi pace. Să ne bucurăm, dar să şi investim, să avem iniţiativă. Vecinii ne-au întrecut, uşor-uşor toţi ne întrec. Ludogoreţ are buget mai mare decât noi? Hai, domnilor, chiar aşa?!”, a spus Hagi, la conferința de presă.

Apelul lui Gică Hagi către autorități
Gică Hagi a vorbit apoi și despre problemele din Constanța și a dat exemplu spitalul din oraș, despre care spune că are nevoie de renovare.

„Nu mai sunt oameni bogaţi în România, care nu mai ştiu ce să facă cu banii? Nu ne mai interesează social sportul? Să nu putem să renovăm spitale. Spitalul din Constanţa l-aţi văzut cum arată? E posibil aşa ceva, după 30 de ani? N-au existat 20-50 de milioane să se renoveze un spital? Oare ce facem noi aici? S-a renovat vreo şcoală generală? Un teatru? Păi şi ce facem?

Asta are menirea să construiască următoarea generaţie şcoala – artiştii, sportul şi doctorii. Avem nevoie de doctori, de spitale. Şi tot stăm, tot stăm, ne certăm între noi, ăla zice de Ionel, ăla zice de Gigel, că e alb, că e negru. Ce ne dorim? Vrem să facem ceva puternic sau doar lucruri mici? Vrem să ne batem iar cu ei? Eu sunt mic, acum sunt mic. Înainte eram mare. Credeţi că eu mă simt bine, eu şi toţi ceilalţi care au fost campioni?

Credeţi că România nu mai are sportivi? Aţi văzut ce face sportul? La toate disciplinele eram campioni. Ne mai dorim ceva, mai vrem ceva sau abandonăm? Nu uitaţi că sportul e ca o religie. Dacă nu îl mai avem o să avem surprize mari. La noi e prea linişte, România e frumoasă, arată bine, toţi vor să vină aici, dar nu ştiu cine o ţine pe loc, cine nu ne lase să ne dezvoltăm”, a mai spus Gigel Hagi.

 

blank