Showbiz

GHERGHE: TARA E CA O MAMA CARE NU ARE GRIJA DE COPIII EI!

simona gherghe„Sunt zile bune de când n-am mai scris aici. Pur și simplu n-am putut. Am înșirat câteva idei pe Facebook, dar atât. Trăim vremuri tulburi și dureroase. Orice om normal e profund afectat de ce s-a întâmplat în Colectiv. De aici și revolta. Admitem cu toții că așa nu se mai poate, că trebuie un reset. Am fost în stradă, am văzut oameni hotărâți, dar și mulți naivi. Schimbarea pe care o vrem nu se poate face peste noapte. Altfel, riscăm ca, în loc de democrație, să vorbim de anarhie. Oricât de mult aș vrea și eu să nu mai văd fețele îmbuibate și cabotine ale politicienilor care ne conduc, sunt conștientă că, peste noapte, n-avem cum să-i înlocuim pe toți.

Dar cred că suntem în punctul în care trebuie să ne responsabilizăm. Să votăm, în primul rând. Să nu-i mai lăsăm pe alții să aleagă pentru noi! Pun pariu că mulți dintre cei care sunt, acum, în stradă, nu s-au dus la vot de lehamite. Ei bine, o astfel de situație nu trebuie să mai existe! Voi știți cum îi cheamă pe parlamentarii din colegiul vostru? Cu rușine, recunosc, eu nu știu. Asta nu trebuie să se mai întâmple! Ca să ceri socoteală unui om, primul pas e să-l știi.

Mulți dintre cei care sunt lideri de Facebook nu vor să se implice. Vezi refuzurile de a participa la consultările de la Cotroceni. Nu poți conduce nimic de pe o platformă de socializare… Cine are senzația că e altfel, e naiv.

Am scris și eu un e-mail Președinției. Nu ca să propun pe cineva, ci să spun ce cred eu că trebuie schimbat la clasa politică. Am notat, acolo, trei idei care mi se par realizabile și de unde cred că ar trebui să înceapă schimbarea.

Ce-mi doresc eu?

– partide care să pună pe listele lor măcar într-o proporție de 30 la sută nume noi, figuri curate, oameni entuziasmați. Dacă cineva din generația mea ar vrea să candideze și nu e într-un partid politic, NU ar avea nicio sanșă…

– restrângerea imunității parlamentare. Adică orice solicitare a justiției, legată de fapte de corupție sau abuz în serviciu să nu mai aibă nevoie de aviz de la comisiile de specialitate ale Parlamentului și, ulterior, de vot în plen.

– restrângerea numărului de parlamentari. Finanțăm un număr prea mare de aleși, în condițiile in care mulți se folosesc doar de influența acestei funcții.

Astea ar fi urgențele, în opinia mea, care să ducă și la o schimbare. Și poate că viitorul guvern și viitorul Parlament vor înțelege că prioritatea noastră ar trebui să fie sistemul de sănătate. Tragedia de la Colectiv ne-a arătat cât de greu e să salvezi vieți în România. Că degeaba avem medici, dacă nu avem spitale.

O țară care nu are grijă de copiii ei e ca o mamă care nu are grijă de copiii ei…”, a scris Simona Gherghe pe contul ei de Facebook.

blank