Gigi Becali a fost impresionat de situaţia familiei lui Radu Ştefănescu, din Valea Danului, formată din 13 membri, dintre care 11 sunt copii.

Pentru ca întreaga familie să trăiască, Radu Ştefănescu, tatăl copiilor, împreună cu unul dintre fiii săi, cântă în centrul oraşului Piteşti pentru a câştiga un bănuţ. Situaţia familiei Ştefănescu a ajuns de curând la urechile lui Gigi Becali. Deşi aflat după gratii, Gigi Becali a sărit în ajutorul familiei şi le-a oferit timp de un an bani pentru 20 de pâini pe zi.
„Este o greutate luată de pe umerii mei. Ne-a făcut viaţa mai uşoară. Totul este puţin mai simplu, pentru că simplu nu va fi niciodată, dar ne-a ajutat şi ne ajută enorm”, a declarat Radu Ştefănescu.

