germania
International

Germania vrea să se înarmeze „urgent”. Ce probleme întâmpină

Un lider politic din  germania a cerut ca industria de armament a ţării să îşi accelereze capacităţile de producţie, acuzând lipsa de echipament pentru Bundeswehr (armata germană), conform dpa.

Lars Klingbeil, co-lider al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la guvernare, a avertizat că trebuie să se renunţe la ideea eronată că ar exista o mare cantitate de echipament militar disponibilă: „Toate acestea trebuie să fie produse” – a transmis oficialul, recent, la postul public ARD.

Conform acestuia, industria de armament din germania şi-a redus tot mai mult capacităţile în ultimii ani nu poate satisface garanțiile de securitate din context iar Bundeswehrul va trebui să se reorienteze pentru achiziţii din alte ţări.

Înarmare…cu toată viteza

„Este clar că avem nevoie să echipăm Bundeswehr repede şi bine, şi că trebuie să lucrăm la aceasta cu toată viteza”, a spus Klingbeil, referindu-se la faptul că, după invazia rusă în Ucraina declanşată la 24 februarie, este necesar ca armata să procure rapid echipament modern adaptat noilor cerințe de securitate.

Guvernul a fixat în acest sens un obiectiv de a achiziţiona muniţii în valoare de 20 miliarde euro, atât pentru dotarea armatei proprii cât şi pentru a fi trimise în Ucraina.

Se caută soluții pentru accelerarea producției de armament

În februarie, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere masivă a bugetului de apărare, care să depăşească pragul de 2% din PIB, în contextul în care conflictul din Ucraina a obligat Berlinul să îşi regândească politica externă.

Un impediment însă îl reprezintă faptul că o parte din industria de armament germană şi-a închis, anterior războiului declanșat de Rusia, anumite linii de producţie din lipsă de comenzi.
Discuţiile actuale se vor axa pe modul în care industria îşi poate extinde şi accelera producţia.

blank
blank