George Simion
Politic

George Simion a făcut circ la Ministerul Energiei. Jandarmii au încercat să îl scoată afară

Scandal pe scena politică! Jandarmii au încercat să îl scoată afară pe George Simion, după ce a încercat să intre în biroul ministrului Energiei, Virgil Popescu. Iată de unde a pornit totul.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, nu s-a prezentat, luni, la conferința de presă care trebuia să înceapă de la ora 12:30 pentru a clarifica OUG prin care este reglementată „taxă pe soare”, taxă care ar urma să fie impusă oamenilor care investesc în panouri fotovoltaice pentru producția proprie de energie electrică. Virgil Popescu nu s-a prezentat pentru că George Simion era prezent în sală.

„Virgil Popescu se ascunde de români, s-a anulat conferința de presă”, a spus liderul AUR, care a spus că vrea doar să vorbească cu Virgil Popescu despre „taxa pe soare”. George Simion a spus că va mai sta 5 minute și apoi va pleca, relatează Digi24.

După anularea conferinței de presă a ministrului Energiei, George Simion a plecat în căutarea lui Liderul AUR a găsit biroul lui Virgil Popescu, dar nu a putut să intre așa că a ciocănit de mai multe ori la ușă.

„Dle ministru, nu mai blocați ușa. Virgil!”, a spus liderul AUR.

Virgil Popescu nu și-a făcut apariția, însă au venit consilieri de la Ministerul Energiei și jandarmi care i-au atras acestuia atenția că a pătruns în instituție prin încălcarea legii.

George Simion nu a vrut să-i urmeze pe jandarmi afară și le-a spus că le oferă buletinul pentru a-l amenda dacă este nevoie. După aproximativ 15 minute petrecute la ușa biroului lui Virgil Popescu, George Simion a început să i se adreseze acestuia prin ușă.

„Nu agresăm niciun funcționar. Întrebăm unde este ministrul și-l așteptăm la ușă. Dle ministru, haideți, că tot trebuie să ieșiți. Virgil Popescu nu doar ca este un hoț, este și un laș. S-a demonstrat”, a spus liderul AUR.

După aceea, el le-a zis jandarmilor că nu este violent și că nici nu-l va mai numit „hoț” pe Virgil Popescu.

PNL, prima reacția după incidentul cu George Simion

PNL reacționează la scandalul pe care George Simion l-a făcut în Ministerul Energiei. Purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, a declarat că este vorba despre un „nou act de scandal și huliganism marca AUR și George Simion” și că probabil se va face o anchetă pentru a se stabili cum a putut deputatul AUR să intre în instituție.

„Nimeni nu și-ar fi închipuit că asemenea derapaje comportamentale se pot manifesta astfel. Ce a făcut Simion azi e bătaie de joc și la adresa instituției, și a opiniei publice, și a presei. E un afront și la adresa presei. Un nou act de scandal, huliganism marca AUR și George Simion, și în mod evident această conferință de presă nu poate fi ținută în asemenea condiții. Știm ce derapaje comportamentale a mai avut Simion. Singura lui miză e scandalul, care deturnează orice fel de comunicare instituțională.

Nu știu cum a intrat Simion în Ministerul Energiei, probabil că va exista o anchetă cum s-a asigurat accesul. În orice minister trebuie să te legitimezi, să consemnează motivul pentru care ești în instituție”, a declarat Stroe. Referitor la OUG care ar introduce taxa pe soare, purtătorul de cuvânt al PNL a precizat că nu e vorba de niciun fel de taxă care să se impună acum, e vorba de „o perspectivă în 2026.” „S-ar putea să fie chiar eliminată această taxă, s-ar aplica doar celor care produc cu adevărat energie, cu capacitate mai mare de 30 de KW, capacitatea unui bloc întreg de locuințe, în niciun caz individual. Acest act normativ nu implică niciun fel de taxă imediată sau care să oblige prosumatorul casnic să plătească. E vorba de producători, în niciun caz de prosumatori casnici.” a zis Ionuț Stroe, potrivit sursei citate anterior.

blank
blank