Martin Herem
International

Generalul Martin Herem: Rusia intenționează să ocupe Ucraina și să treacă frontiera NATO

Generalul Martin Herem, șef al statului major Estonian, spune că NATO face scenarii pentru înarmarea și desfășurarea de trupe în România, Polonia și Estonia.

Cotidianul francez Le Figaro a publicat un interviu cu generalul Martin Herem, șeful statului major al armatelor estoniene, care prevede un viitor sumbru al conflictului din Ucraina dacă occidentul nu face eforturile necesare să împiedice acest lucru.

Comentat pe larg pe toate platourile de televiziune de la Paris, interviul este tranșant privind intențiile Moscovei.

Generalul Martin Herem: Rușii se pregătesc de un război lung

Conform generalului Herem, rușii se pregătesc pentru un război lung, ceea ce analiștii au evocat deja încă din primăvara anului trecut. Dar, contrar unor idei preconcepute, aceștia nu și-au epuizat rezervele de armament.

« Înainte de război produceau 1,7 milioane de obuze de artilerie iar stocurile lor conțîn cu siguranță cel puțîn 10 milioane de obuze ». Odată cu mobilizarea din toamnă și cu trecerea la o economie de război, își pot dublă fără îndoială producția.

În lipsa unor componente pentru armele mai moderne din cauza sancțiunilor, un potop de obuze, așa cum s-a văzut la Severodonetk, la Mariupol sau mai recent la Bakhmut, pot obține același rezultat. Herem afirmă că rușii dețîn încă muniție de diferite tipuri, cum ar fi misilele anti-nava X22 sau misile antiaeriene 5300 de producție ceva mai veche, care nu sunt folosite cu o precizie prea mare – de unde și numeroasele « ratări » din ultima vreme.

Se vorbește deja de o nouă ofensivă a rușilor care ar putea avea loc fie după « rasputița » fie chiar mai devreme, înainte de dezgheț, adică înainte de sfârșitul lui februarie. Este motivul pentru care, spune generalul Herem, livrarea de armament – în special trancuri grele – către ucrainieni devine o chestiune de supraviețuire.

Ucrainienii dispun în acest moment de tancuri de fabricație diferită, principalul « furnizor » fiind chiar Rusia cu tancurile capturate pe teren. Însă livrarea tancurilor occidentale, mult mai performanțe decât cele de care dispune Rusia în acest moment, poate crea o problemă logistică tocmai din cauza unei mari diversități. Tancurile Leopard 2, Challange, Abrams sau Leclerc nu funcționează în același fel și au nevoie de pregătiri diferite.

Generalul Martin Herem: Rusia pierde în fiecare zi

Totuși, « dacă ucrainienii dispun de 100-150 de tancuri occidentale, acest lucru poate face diferența », afirmă Herem. « Dacă privim situația din punctul nostru de vedere, Rusia pierde în fiecare zi, este chiar perdantă, azi, a războiului. Pentru ei, este acceptabil să piardă 600 de soldați pe zi pentru a epuiza resursele ucrainiene.(…) Din momentul în care au pierdut frați, tați sau fii din cauza susținerii pe care o acordăm Ucrainei, ne urăsc și mai mult.

Oricât de bizar ar putea să ne pară, Putin este chiar mai susținut azi decât înainte de război ».

Estonia a livrat Ucrainei întreaga să artilerie tractată, chiar dacă mai dispune de artileria automotoare, însă încearcă să se doteze cât mai rapid cu armament mai modern.

Ceea ce occidentul poate face în acest moment (între timp a existat un anunț în acest sens) este de a trimite pe front capacități de tir cu rază lungă, peste 20 de km.

Cererile ucrainienilor privind avioane de vânătoare sunt logice în condițiile în care pe teren, în timpul unei offensive, este nevoie de o triadă – tancuri pentru a penetra liniile inamice, misile pentru a lovi în profunzime și avioane pentru a survola și apăra aceste dispozitive – apreciază câțiva generali farncezi care au comentat interviul lui Herem.

Rușii vor trece de frontieră în următorii doi ani

Situația fiind din ce în ce mai explozivă la frontieră NATO, statul major a elaborat planuri pentru diferite scenarii pentru a ști și care sunt unitățile care se vor bate în cazul unui atac în România, Polonia sau Estonia și care sunt capacitățile militare adecvate de care trebuie să dispunem.

« Sunt convins – spune generalul eston – în calitate de șef al Statului Major, că dacă o fereastră de oportunitate se deschide, rușii vor trece frontieră în următorii doi ani.”

Aceste scenarii evocate de generalul Herem sunt confirmate de un interviu acordat de vicepreședintele Dumei de stat, Piotr Tolstoi, jurnalistului Darius Rochebin (LCI) în care a afirmat clar că ținta Rusiei este « recuperarea integrală a Ucrainei » și avansarea trupelor ruse până la frontieră cu NATO.

Rusia vrea să revină la granițele sale imperiale

În același interviu, Tolstoi a mai spus că Rsuia trebuie să revină la granițele sale imperiale și zonele sale de influență. De unde și îngrijorarea majoră privind Moldova, împărtășită și de liderii acesteia dar și de occidentali. Cum știm, Rusia cere și revenirea la situația din 1997, adică înainte de primirea în NATO a statelor din est între care și România.

În opinia analiștilor francezi, exprimată în repetate rânduri, Rusia nu poate fi lăsată să învingă, pentru că asta ar da apă la moară tuturor celor care trag cu ochiul la teritorii vecine. În cazul unei slăbiciuni arătate în acest moment de occidentali, ar urmă o cursă a înarmărilor nucleare pe principiul « dacă deținem armă nucleară putem face orice, vom fi inatacabili ».

Sunt citate în principal țări că Iranul, Africa de Sud, Coreea de Nord sau Brazilia. Lumea ar întra într-o epoca de instabilitate maximă și, cel mai probabil, de război generalizat.

blank