Featured, Social

GALERIE FOTO cu cel mai mare ştrand din România: se deschide înainte de minivacanţa de 1 Mai

Ştrandul Neptun din Arad, considerat cel mai mare din ţară, se deschide înainte de minivacanţa de 1 Mai, primăria investind peste 2.5 milioane de lei în modernizarea lui. Urmează să fie montate şi trei noi tobogane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Primăria Arad, Ştrandul Neptun va fi pregătit pentru inaugurarea noului sezon estival sâmbătă, 28 aprilie, cu câteva zile mai devreme decât de obicei. Reprezentanţii municipalităţii anunţă că au fost efectuate mai multe lucrări de amenajare, în ultimele săptămâni.

„Sâmbătă şi duminică intrarea va fi liberă, de luni va fi cu plată. În ceea ce priveşte lucrările de amenajare, sunt două categorii mari: cele de la corpurile A şi B, care sunt cu câte 60 de cabine care se refac, plus grupurile sanitare. La bazinul mare, pe lângă toboganul existent, vor începe lucrările pentru încă patru tobogane. Acestea nu vor afecta activitatea ştrandului şi sunt estimate a se încheia până în iulie. Sperăm ca anul acesta să avem un ştrand mai frumos şi mai funcţional”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.

Valoarea investiţiei realizate în vederea modernizării celor două corpuri de clădire se ridică la peste 770.000 de lei, o parte din bani fiind folosiţi pentru refacerea instalaţiei electrice, iar ambele corpuri au fost prevăzute cu sisteme video de supraveghere exterioară.

Reprezentanţii Primăriei Arad au mai anunţat că pentru atragerea unui număr tot mai mare de vizitatori, au fost cumpărate încă trei tobogane cu jet de apă. Acestea urmează să fie montate până la sfârşitul lunii iulie şi au costat 1,4 milioane de lei.

„Pentru ca aceste tobogane să fie funcţionale am modernizat bazinul mare. Investiţia făcută în acest sens se ridică la 200.000 lei. Restul sunt lucrări de întreţinere. Lucrăm la echipamentele din staţiile de fitrare şi tratare a apei. Până mâine după amiază (n.r. marţi) vor fi finalizate. De miercuri începem să umplem bazinele cu apă la temperatura de 26 grade Celsius”, a declarat Nicolae Mehelean, directorul Recons, societatea care se ocupă de administrarea Ştrandului Neptun.

În sezonul estival 2018, preţul unui bilet întreg de acces pe ştrand va fi de 20 lei/zi, fiind majorat cu 7 lei, iar pentru elevi, studenţi cu vârsta până la 25 ani, pensionari, persoane cu handicap rămâne în continuare la nivelul de 10 lei. Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de acces gratuit.

Ştrandul Neptun, aflat pe malul stâng al Mureşului, în centrul municipiului Arad, este considerat cel mai mare din ţară. Este al doilea ştrand ca mărime din Europa situat lângă o apă curgătoare.

Baza de agrement se întinde pe o suprafaţă de peste 50 de hectare, din care circa 30 de hectare sunt utilate, integrând piscine, locuri de plajă, solarii pentru nudişti, un camping cu peste 400 de căsuţe, zeci de localuri, cluburi, discoteci sau restaurante, mai multe terenuri sportive şi jocuri specifice parcurilor de distracţii.

În fiecare sezon, ştrandul din Arad înregistrează câteva sute de mii de vizitatori.

Primăria Municipiului Arad a investit, în ultimii ani, pentru modernizarea ştrandului, câteva milioane euro.

blank blank blank

blank