Featured, Politic

Gabriela Firea transferă problemele Bucureștiului la Guvern: Banii țării nu sunt buzunarele politicienilor

Primarul general Gabriela Firea a declarat duminică, la un post la Tv, că este nevoie ca premierul Ludovic Orban să îi aprobe alocarea de fonduri deoarece nu poate tăia bugetele alocate pentru apă caldă, clădură ori transportul în comun.

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că Executivul nu va accepta cererea Primăriei Capitalei prin care solicită 677 de milioane de lei din fondul de rezervă. Municipalitatea a primit deja 100 de milioane de lei. Prin urmare, edilul general va tăia din fondurile destinate Catedralei Neamului și bisericilor.

„Sunt două subiecte, unul se referă la bugetul de venituri și cheltuieli și raportarea acestuia la bugetul național – ne-am dori o lege a bugetului votată în Parlament, nu o asumare de răspundere – al doilea subiect: guvernul a transmis către toate primăriile din țară solicitări să transmită nevoile urgente pentru cheltuieli de funcționare și utilitate publică de care ar mai avea nevoie primăriile, știut că nu a fost un an foarte bun din punct de vedere bugetar. Noi am transmis un răspuns argumentat și competent la solicitarea guvernului, pentru că legal nu se putea să nu se transmită cererea și la PMB. Am răspuns: după toate calculele făcute ar mai fi nevoie pentru final de an pentru cheltuieli pentru apa caldă și căldură și transportul în comun de suma menționată și de dvs.”, a spus Gabriela Firea.

Primarul General l-a criticat pe premierul Orban pentru răspunsul său „neprofesionist” pe acest subiect: „Răspunsul a fost total neprofesionist, totalmente politic, și anume premierul a afirmat că nu sunt bani pentru că aceștia s-ar fi dus pe cheltuieli de nababi la companiile municipale, lucru total neadevărat. Îmi pare rău că domnul prim-ministru se informează doar din anumite titluri de pe Facebook și nu dorește să fie un premier informat și să-și ia informațiile din surse publice.”

Gabriela Firea a mai spus că și-ar dori o audiență la prim-ministrul României: „Așa cum este și normal”.

„Eu nu am solicitat niciodată o sumă în plus pe care nu ar merita-o bucureștenii. PMB este singura din țară care nu încasează taxe și impozite, prin lege, sunt încasate de primăriile de sector. (…) Câtă vreme guvernul actual nu va aloca un procent suficient ca să acoperim cheltuile cu serviciile publice, apa caldă și clădura, iluminatul public, serviciul public de transport, cele 19 spitale, 14 teatre, toate investițiile începute în infrastructură. (…) Vom face plângere penală pentru abuz în serviciu, guvernul este obligat să întoarcă Bucureștiului o sumă suficientă. Bucureștiul contribuie cu 25% la PIB și se întoarce de la Ministerul de Finanțe către Pimăria Capitalei și cele șase sectoare o suma infimă. Bucureștenii sunt dezavantajați”, a mai spus  Gabriela Firea.

Întrebată de unde va lua bani pe final de an, primarul general a răspuns: „E foarte dificil să spun în acest moment, avem o rectificare negativă în ședinta CGMB de săptămâna viitoare. Vom tăia de peste tot. De unde nu pot să tai sub nicio formă și fac apel către domnul prim-ministru, nu putem să tăiem de la spitale, de la termoficare, de la transportul public în comun, nu putem să tăiem toate stimulentele financiare pentru persoanele cu dizabilități. (…) Banii bucureștenilor și banii țării nu sunt propriile buzunare ale politicienilor care se află acum vremelnic la guvernare”.

 

blank