Featured, Politic

Gabriela Firea susţine că Tariceanu, în politică, e mult peste Mircea Diaconu

Vicepreședintele PSD Gabriela Firea regretă retragerea ALDE de la guvernare și spune că nu înțelege strategia politică a ALDE în sprijinirea candidaturii actorului Mircea Diaconu la alegerile prezidențiale din acest an, informează Agepres.

Regret faptul că s-a ajuns la acest moment foarte greu. Poate se mai găseau soluții. Nu am înțeles, până la urmă, nici chiar din punct de vedere tactic, de ce e mai valoros domnul Diaconu decât domnul Tăriceanu, a spus liderul PSD Gabriela Firea.

„Eu îl stimez pe domnul Tăriceanu, nu am ascuns niciodată. Înţelegeam că se destrăma alianţa noastră, dacă domnul preşedinte Tăriceanu ar fi candidat în continuare şi PSD îşi menţinea candidatura doamnei premier. Dar aşa, nici domnul Tăriceanu nu mai candidează. Din punctul meu de vedere îl apreciez foarte mult pe domnul Diaconu ca actor, dar ca om politic domnul Tăriceanu – ca să citez pe cineva – domnul Tăriceanu este cu 10 etaje mai sus”, a mai spus Firea care a precizat că această declarație este una „personală, nu ca vicepreşedinte PSD”.

Delegaţia permanentă a ALDE a votat, la începutul acestei săptămâni, retragerea de la guvernare şi susţinerea, într-o alianţă electorală cu PRO România, a candidatului independent Mircea Diaconu pentru alegerile prezidenţiale.

 

blank