Scriitorul Gabriel Liiceanu, fondator al editurii Humanitas, argumentează, în cadrul unui editorial postat pe platforma Contributors.ro, care sunt motivele pentru care și-a dat demisia din Uniunea Scriitorilor.
„Mi-am dat așadar demisia din Uniunea Scriitorilor pentru că întreține o uriașă ipocrizie: pe o piață culturală care duce lipsă de cititori – circa 50% din populația României nu citește nici o carte, iar numărul cititorilor (persoane care citesc minimum șase cărți pe an) nu depășește 1,2 milioane –, ea s-a transformat dintr-o breaslă sau castă într-un sindicat de mase cu 2600 de membri (cifră indicată recent de președintele Uniunii pe un platou de televiziune). Poate că nimeni nu așteaptă ca Uniunea Scriitorilor să fie gândită ca elita însăși a scriitorimii românești. În schimb, nu cred că ea a apărut cu gândul ca, amplificându-și astfel efectivele, să devină o asociație de veleitari”, scrie, în prima parte a textului de opinie, Gabriel Liiceanu.
Mai departe, Liiceanu invocă timbrul literar și „nimbul de aroganță nemăsurată care însoțește comportamentul câtorva dintre membri actualului staf al Uniunii”, peste care, afirmă scriitorul, nu a reușit să treacă.
„Mi-am dat demisia din Uniunea Scriitorilor pentru că, în calitatea mea de editor, potrivit unei legi moșite în culisele CPUN-ului în 1990 de către președinți de uniuni cu merite revoluționare, și născută apoi, prin lobby țintit, ca lege a timbrului literar în 1994 (lege anacronică și fără pereche pe lume), sunt obligat lună de lună să colectez și să plătesc către Uniune 2% din valoarea cărții de beletristică, procent perceput de la cumpărătorii de carte. Inutil de spus că nici un cititor nu a fost întrebat vreodată dacă dorește sau nu să îl plătească. Această sumă, care se ridică în cazul lui Humanitas la 50-60.000 de euro pe an și la circa 600.000 de euro pentru întreaga producție editorială de beletristică din România, este în fapt plătită din încasările oricum nesigure ale editorilor, le diminuează acestora portofoliul și îi transformă în prestatori de servicii (colectori) neplătiți, în beneficiul altei entități private (Uniunea Scriitorilor).
Aș fi vrut să trec, dar n-am putut, peste nimbul de aroganță nemăsurată care însoțește comportamentul câtorva dintre membri actualului staf al Uniunii, peste caracterul jignitor al declarațiilor lor („editorii mint cu ne-ru-și-na-re”), peste psihologia de ștabi căzuți din poala vechilor structuri instituționale și cea a sforăriilor de culise, peste generalizările falacioase, peste grave calomnii („editorii fac evaziune fiscală”), peste manipulări ieftine („noi vă dăm pensii, noi vă dăm indemnizații” – fals!, de vreme ce toate acestea, când sunt, sunt plătite din bugetul de stat), aș fi vrut să pot trece peste premiile distribuite între membrii stafului, peste lipsa de trasparență a gestiunilor, peste retorica ieftină a slujirii interesului de breaslă, în spatele căreia se ascund în fapt vanități, interese meschine și complexe neostoite de putere. Dar, iată, n-am reușit să trec”, mai scrie Gabriel Liiceanu.
Nu în ultimul rând, Liiceanu critică dur actuala conducere a Uniunii Scriitorilor, despre care afirmă că „propagă o mentalitate izvorâtă din cea mai pură mentalitate comunistă despre întreprinzătorii privați”.
„Ea nu vede în editorii din România parteneri care își asumă riscuri financiare publicând și promovând pe banii lor scriitorii români. Și, nu de puține ori, subvenționându-le creațiile. Ea nu vede în edituri centre de iradiere culturală, instituții care pun în contact pe scriitori cu publicul lor, sponsori de proiecte și sprijinitori ai talentelor reale. N-am ieșit niciodată în public în douăzeci și cinci de ani cu zecile și zecile de burse acordate de Humanitas studenților și doctoranzilor în științe umaniste, și nici cu ajutoarele sociale acordate urmașilor aflați în nevoie ai creatorilor români. Actuala conducere a Uniunii Scriitorilor vehiculează despre cei care publică și promovează cartea, fiind primii slujitori ai creației literare, imaginea vulgară, ruptă din propaganda sovietică a anilor ᾿50, a „capitalistului rapace”, fumând trabuc, gata să sufoce sub calculele și strategiile sale meschine sufletul tandru și talentul poetului neajutorat și timid”, afirmă fondatorul editurii Humanitas.