Actualitate

Gabi Firea a ajuns peste firea ei! Doamna de Fier a PSD este prima propunere pentru Primăria Capitalei

Liviu Dragnea a făcut ordine la București. A luat turbulenții, combinatorii de duzină și sabotorii din interior și i-a aruncat mai încolo. Adică, CexN al PSD a decis excluderea din partid a lui Ilie Rafael și suspendarea lui Cristian Rizea, pe o perioadă de șase luni (adică, până după locale). Motivația oficială: Ilie Rafael a făcut afirmații în presă care încalcă, în mod flagrant, codul de conduită iar Cristian Rizea pentru intenția de a organiza un miting împotriva unui alt coleg de partid. De remarcat este faptul că Rizea este un apropiat al cuplului penal Marian Vanghelie-Oana Mizil.

„Atacuri împotriva unui coleg de partid care nu sunt permise. Neplăcută starea care a existat în organizaţia PSD Bucureşti, în ultimele zile. Neavând de gând să las să se perpetueze aşa ceva, în condiţiile în care PSD-ul are prima şansă la Bucureşti, astăzi au fost luate nişte decizii şi de către CExN şi de unii colegi”, a concluzionat Dragnea.

„De asemenea, pentru că dna Firea nu mai poate rămâne preşedintele organizaţiei PSD Ilfov şi pentru că Ilfovul este o organizaţie importantă în contextul alegerilor locale din Bucureşti şi pentru a se realiza totuşi o colaborare bună între Ilfov şi Bucureşti, Robert Negoiţă a fost numit secretar regional pe regiunea Bucureşti – Ilfov pentru a ajuta şi campania de la Ilfov şi campania de la Primăria Capitalei”, a precizat Liviu Dragnea.

blank