Actualitate

Fumătorii nu se lasă. Iată cum vor să păcălească legea

Legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise a intrat în vigoare, iar acum fumătorii caută tot felul de soluţii pentru a putea fenta legea.

Aceştia, primesc cîteva veşti bune chiar de la unul dintre deputaţii României care se pare că a găsit o soluţie în acest sens. Deputatul Relu Fenechiu a iniţiat un proiect de lege care vine în ajutorul persoanelor care fumează. În proiectul deputatului, sunt redefinite spaţiile publice închise şi astfel, conform acestuia, un spaţiu public închis este format din patru pereţi de jur împrejur şi acoperiş. Mia mult, acesta a propus construirea de spaţii destinate fumătorilor la fel cum sunt cele amenajate în aeroporturi. Totodată, în proiect este menţionat faptul că doritorii au posibilitatea de a forma cluburi sau asociaţii de fumători.

blank