Fuego
Showbiz

Fuego: «Sunt mai mulţi cei care mă iubesc». Artistul a sărbătorit 30 de ani de carieră în cadrul unui concert superb

Paul Surugiu alias Fuego a sărbătorit la 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, 30 de ani de carieră, printr-un concert excepţional, ce a avut loc la Sala Palatului din Capitală. Peste 4.000 de fani au venit să-l vadă, din toată ţara şi chiar de peste hotare, căci se ştie cât de iubit este artistul de românii de pretutindeni şi de cei din Republica Moldova, ţară cu care are deseori colaborări artistice.

Un show incredibil. Asta a oferit Paul Surugiu (47 de ani) alias Fuego fanilor săi, cu ocazia aniversării a 30 de ani de carieră.

Evenimentul care a avut loc joi seară a umplut până la refuz Sala Palatului din Capitală.

Zona a început să fie foarte aglomerată cu mai bine de o oră înainte de începerea spectacolului. Accesul în sală, precum şi ieşirea au durat zeci de minute.
FUEGO

În timpul spectacolului a făcut mici confesiuni publicului, dar şi multe glume

Doar privind această mulţime puteai înţelege succesul show-ului şi vorbele artistului, care a spus pe scenă, încă din primele minute: „Am şi suferit, dar sunt mai mulţi cei care mă iubesc”.

Peste 4.000 de români din toată ţara şi chiar de peste hotare au venit să-şi vadă artistul mult iubit. Şi i-au oferit buchete de flori şi cadouri aproape după fiecare piesă interpretată.


Acompaniat de orchestra Angry Bird din Republica Moldova, Paul Surugiu a interpretat, timp de trei ore, cele mai îndrăgite melodii ale sale. A cântat refrenurile dublat nu doar de corul de pe scenă, ci şi de cel al spectatorilor.

Fuego

Mirabela Dauer a cântat alături de Fuego

Spectacolul a fost nu doar unul vocal, ci şi de lumini, iar pe scenă totul a fost animat şi datorită baletului condus de Florin Mariş, pe care Fuego îl are şi în emisiuena sa de la TVR 2, „Drag de România mea”.

Între melodiile interpretate, Fuego a făcut multe confesiuni publicului, dar şi multe glume, trezind cele mai diverse emoţii în public: de la lacrimi nostalgice, la hohote de râs.

Fuego
Stela Enache, una dintre invitatele speciale în spectacol

Citește și  Peter Gabriel, pentru prima dată în România!

„Le-am trăit pe toate câte ţi le poate oferi profesia aceasta, nobilă de altfel. Mai am multe de oferit. Am fost sabotat, nu am fost difuzat de radiourile mari. Am şi suferit, dar sunt mai mulţi cei care mă iubesc”, a spus Paul.

A avut şi invitaţi-surpriză, precum soprana Elena Moşuc, Alina Sorescu, Theo Rose, Nico, Mirabela Dauer, Stela Enache şi Ioana Dichiseanu.

8
A fost asaltat de fani cu buchete de flori chiar în timpul concertului
A doua zi a plecat într-un turneu cu 30 de concerte

„Nu am cuvinte să vă mulţumesc pentru seara trecută, pentru show-ul meu de la Sala Palatului. A fost divin, cu o sală plină venită pentru mine! Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în producţia mea aniversară, voi scrie pe larg zilele care vin despre asta! Mulţumesc pentru stări, pentru emoţiile trăite, pentru fiecare clipă petrecută pe scenă! Mulţumesc tuturor invitatelor mele, dar şi Angry Band Orchestra! 30 de ani de carieră nu înseamnă nimic! Înseamnă doar că mai am mult de muncit şi de demonstrat! Nu sunt nici star, nici cel mai iubit! Sunt doar un artist care munceşte şi iubeşte ceea ce face! Vă iubesc!”, a scris artistul, ieri, când nu a avut nici măcar o zi de odihnă. Artistul a şi plecat într-un turneu naţional, în care va avea alte 30 de spectacole, atât în ţară, cât şi în Republica Moldova.

blank