Fuego
Showbiz

Fuego s-a reprofilat în pandemie. Cu ce s-a ocupat artistul atunci când nu a susținut concerte. „Mi-a fost foarte greu”

Paul Surugiu, cunoscut cu numele de scenă Fuego, este unul dintre cei mai iubiți artiști, iar în perioada pandemiei, acesta a susținut mai puține concerte decât în mod normal. Cu toate astea, interpretul și-a descoperit o nouă pasiune, pictura, iar asta l-a făcut să treacă mai ușor peste această perioadă.

„Mi-a fost foarte greu, dar m-am regăsit pe mine, am pictat. Am pictat foarte mult și asta mi-a făcut bine. Cu siguranță tuturor ne-a fost greu și încă ne este”, a declarat Fuego.

Artistul a găsit forța de a merge mai departe și chiar dacă muzica nu a mai fost preocuparea sa principală în ultima vreme, acesta s-a reorientat tot către o activitate artistică care i-a adus și venituri financiare. Fuego

Fuego cochetează cu pictura de câțiva ani și are chiar și un manager care se ocupă de vânzarea lucrărilor, iar principalii clienți sunt în general din Berlin.

„Avem și vești bune! S-a mai dat drumul la concerte, eu intru acum într-un turneu. Începând de pe 10 decembrie, am concerte aproape zilnic. Eu sunt asociat cu perioada Crăciun. Am concerte nu numai la nivel național, ci și internațional pentru comunitățile de români din străinătate, care vor să se simtă ca acasă, deși sunt departe”, a mai spus Fuego.

blank