Florin Condurățeanu
Actualitate, Featured, Ultima Ora

Fuego, la moartea lui Florin Condurățeanu: ‘Un mare patriot român. Rar se va mai naște un astfel de om’

Florin Condurățeanu a murit, în urma unui stop cardiorespirator, luni seara, în brațele fiului său, după ce filmase o emisiune. Fuego a rostit câteva cuvinte de durere, când a aflat că fostul jurnalist a încetat din viață.

”Țara asta a pierdut un mare român. Cele mai frumoase mesaje le-am primit de la Florin Condurățeanu. Un mare patriot român. Rar se va mai naște un astfel de om”, a spus Fuego la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu.

Florin Condurățeanu a făcut stop-cardiorespirator, luni seara, în propria locuință. Celebrul jurnalist a murit la 71 de ani, după ce filmase încă o ediție a emisiunii sale. Ecaterina Andronescu a dezvăluit că jurnalistul a murit chiar în brațele fiului său.

Celebrul jurnalist Florin Condurățeanu a încetat din viață, luni, în urma unui stop cardiorespirator la numai 71 de ani. Condurățeanu a murit, după ce a filmat la o televiziune una dintre emisiunile sale.

Ultimele sale cuvinte au fost într-un editorial de pe jurnalul.ro, ‘De un secol, Rapid driblează plictiseala’

”Rapid a sărbătorit cu o mulţime din jucători şi conducători 98 de ani de la înfiinţare. Iosif, antrenorul, şi fotbaliştii actuali au stat în cantonament că mai e un deget distanţă până începe campionatul şi ei abia, eroic, au revenit în prima ligă. De un secol nu e plictiseală în Giuleşti, la clubul Rapid, şi în toată suflarea iubitoare de patimile, isprăvile şi luptele Rapidului de a ţine trează legătura de suflet cu acest fenomen social, cu această stare de spirit. Rapid şi-a primit rapidiştii cu braţele deschise.

Un actor mare, nelipsit pe ecrane şi în spectacolele de revistă şi de teatru, Colea Răutu, nu avea unde să locuiască când a venit în Bucureşti. „Luni de zile am dormit în sala de sport a stadionului Rapid, mă culcam pe plasa de volei şi mă înveleam cu plasa de tenis!”. Colea Răutu a fost nelipsit în tribuna Rapidului, ploua peste el, cădeau fulgii iernii, se înmuiau stâlpii tabelei de scor de caniculă, Nea Colea îi încuraja pe fotbaliştii în vişiniu şi, când jucau prost, nu le striga nicio sudalmă, doar un cuvânt desumflat: „zarzavagiilor!”.

Acum o altă treabă spectaculoasă marca Rapid: echipa trebuia să execute al doilea cantonament în străinătate, dar a renunţat și continuă pregătirile la Poiana Braşov, ca 8 fotbalişti să poată să-şi dea bacalaureatul. Cu examenele fotbaliştilor a fost mereu nostimadă mare. Rică Răducanu, acest perpetuum mobile de haz, nu s-a prea epuizat învăţând la şcoală. Trebuia să dea examen la istorie și, ştiind cât e de iubit şi la Podul Grand, şi la naţională, activiştii de partid i-au spus că au aranjat să poată copia din cartea de istorie în timpul examenului, profesorii vor închide ochii. Subiectul era Comuna din Paris, evenimentul francez.

Trecuse o oră şi Rică nu scrisese nimic, deşi cotrobăia prin manualul de istorie ţinut sub bancă, pe genunchi. Profesorul supraveghetor a trecut pe lângă el: „Ce naiba faci, nu ai scris nimic, chiar putând să copiezi!”. La care Rică Tamango a avut o replică genială: „Domn’ profesor, nu-mi schimbaţi subiectul cu o comună de lângă Bucureşti, comuna asta din Paris n-o găsesc în carte!”

blank