Fuego
Showbiz

Fuego, despre cei care fac glume pe seama lui: Nu suport mârlănia, miștoul ieftin

Paul Surugiu (Fuego) a vorbit despre modul în care primește glumele care se tot fac pe seama lui, în special cele legate de Crăciun.

“Am învățat să nu mă mai afecteze, să nu pun la suflet și să arăt că sunt cu o treaptă deasupra multora. Și glumele astea nevinovate cu Crăciunul, în timp, mi-au adus o anumită popularitate. Desigur, dacă au fost făcute asumat, cu bun simț! Nu suport și nu admit mârlănia, proasta creștere, miștoul ieftin făcut doar de dragul de a fi interesant.

Eu nu vreau să fiu unanim aplaudat și-mi convine să existe și public pentru care mai am mult de lucru sau în fața căruia nu am reușit să mă ridic la anumite „standarde”. Asta nu dă nimănui dreptul, în schimb, să arunce cu noroi, să jignească și să facă tot posibilul să minimalizeze munca și dăruirea unui artist, a unui om care apare în fața publicului său, oricare ar fi acesta.

Nu vreau să mă iubească toți sau să-mi asculte muzica. Vreau totuși, nu doar pentru mine, ci și pentru mulți din colegii mei, să arate respect și decență. Nu e greu să spui că nu-ți place ceva sau cineva, cu un set de argumente, cu vorbe decente și cu un dram de rațiune.

Când toate acestea lipsesc, orice demers de-a epata, cu orice preț, de-a fi interesant și spiritual și a ieși în față, e lipsit de inteligență și în cele din urmă, poate fi calificat ca fiind o formă, așa, pe departe, de proastă creștere. E ușor să vorbești, mai greu e să construiești, să faci bine, să te dăruiești”, a spus Paul Surugiu pentru ciao.ro.

Care e marele secret al lui Fuego: “Vă spun sincer…”

Ei bine, deși “Împodobește, mamă, bradul” se aude în fiecare an, în casele tuturor românilor, Fuego a spus, la sfârșitul anului trecut, că nu a împodobit niciodată bradul.

“În perioada mea se purtau globurile de sticlă. N-am împodobit bradul niciodată până acum, vă spun sincer. Mereu îl făcea mama sau cine mai era, dar mereu mă uitam la ei cum îl fac. Vreau să duci bradul în platou și Cătălin Măruță să facă un concurs. Tinerii să trimită cele mai frumoase mesaje pentru mama.

Eu cred că mulți tineri sunt plecați peste hotare și mama lor îi așteaptă cu drag, dar de obicei nu prea ajung în țară. Bradul va ajunge la cel mai inspirat telespectator. Am un proiect caritabil care sprijină artiștii bolnavi.

Am reușit în aproape 7 ani să sprijinim aproape 400 de artiști pentru că atunci când eram copil nu mi-a întins nimeni o mână de ajutor. În tinerețe nu a avut nimeni grijă, am avut o copilărie grea, am luat-o de la zero”, a declarat Fuego, la PRO TV.

Cătălin Măruță, uluit de dezvăluirea lui Fuego

Pentru prima oară când Fuego împodopește un brad de Crăciun! Nu știam că face asta pentru prima dată!”, a spus Cătălin Măruță.

Întrebat despre familie și dorințele pentru anul 2022, Fuego a spus că sănătatea este pe primul loc și a mai mărturisit că își dorește să se bucure de prezența celor dragi cât mai sunt în viață.

“Nimeni nu știe că eu nu provin dintr-o familie foarte simplă. Mama nu și-a dorit niciodată să apară pentru că este foarte emotivă, dar sfaturile ei au fost importante pentru mine.

Mama mi-a zis să nu mă schimb și am rămas la fel indiferent de numele cunoscut pe care îl am. Bunica face 86 de ani, este un om extraordinar care a muncit enorm.

A lucrat la fabrica de ciment, s-a dăruit familiei și noi facem cumva să stăm permanent în jurul ei. Casa ei e plină cu postere cu mine. Viața e foarte scurtă…respiri și au mai trecut niște ani. Îmi doresc să trăiesc decent și sănătos și cât mai trăiesc mama și bunica să le fac fericite pe cât de mult posibil”, a povestit artistul.