Duminică, 31 mai, de la ora 15.00, la TVR2, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție „Drag de România mea!”. Moderata de indrăgitul artist Paul Surugiu- Fuego Emisiunea se transmite și la TVR 2 și TVR MOLDOVA. Detalii, în articol.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
Dintotdeauna, muzica ușoară a ocupat un loc aparte în rândul românilor. Nu doar pentru ca a fost la modă sau pentru versurile și mesajele puternice pe care le au cântecele, ci si pentru melodicitatea lor, pentru felul de a transpune emoțiile în sunete, de a da un nume sentimentelor pe care doar așa le poți exprima și le poți iubi.
Peste ani, mulți au încercat să o pună la colț, considerând-o învechită, apusă sau lipsită de strălucire.
Dar, cu toate încercările lor, n-au reușit și muzica ușoară e în continuare prezentă în viețile oamenilor, este iubită, face audiență și duce mai departe o istorie care trebuie cunoscută, în primul rând, apoi aplaudată și promovată.
Cândva, acum ceva ani, eroii muzicii erau compozitorii.
Ei dădeau tonul și ei erau cei care educau gusturile publicului.
Azi e puțin altfel, dar eroii de cândva sunt în continuare prezenți, iar marii muzicieni luminează prin creația lor.
Duminica aceasta, Paul Surugiu-Fuego vă aduce în dar, la TVR 2, o parte dintre cei mai iubiți și mai apreciați compozitori ai românilor, ultimii mohicani ai scenei.
Va fi o sărbătoare a muzicii de calitate, o trecere prin mai multe epoci, prin stiluri diferite și prin povești pe care nu trebuie să le ratați.
Așadar, șase compozitori de legendă ne vor călca pragul, decanii de vârstă – HORIA MOCULESCU, MARIUS ȚEICU, JOLT KERESTELY, MIRCEA DRĂGAN, VIOREL GAVRILĂ și DANI CONSTANTIN.
Ei sunt cei care au o mulțime de istorii de spus și de cântat.
Desigur, vom trece puțin prin șlagărele fiecăruia, vom râde, vom dansa și ne vom emoționa la momente de referință.
Cumva, ediția aceasta va fi ca un soi de testament al fiecăruia, un testament de credință, de iubire, de pasiune pentru muzica înaltă.
Ne vom aminti și de câțiva dintre compozitorii plecați, mari melodiști precum Florin Bogardo, Șerban Georgescu, Dumitru Lupu, Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir.
Lui Fuego i se alătură, cu povești și detalii interesante, și îndrăgitul OCTAVIAN URSULESCU.
Vom face o minunată călătorie prin cele mai frumoase amintiri ale celor sase compozitori alături de îndrăgiții artiști GABRIEL COTABIȚĂ, CARMEN TRANDAFIR, SILVIA DUMITRESCU, ADRIAN ROMCESCU și ROMEO ZAHARIA.
De asemenea, în cadrul emisiunii îl puteți vedea și asculta intr-un moment emoționant dedicat mamei pe actorul îndrăgit MARIUS BODOCHI, o forță a scenei, un artist care ne va povesti despre teatru si despre instituția pe care o conduce.