Familia Bodnariu ar fi dispuși, oare, să ia exemplul mamei Fridei, una dintre solistele ABBA, și ea victimă a ideii statului norvegian despre cum să răpești copiii familiilor? Doamna în cauză și-a scos pe furiș copilul din orfelinatul norvegian unde era închis și au fugit de mânia autorităților în Suedia, unde au stat mulți ani ascunse.
Imediat după război, norvegienii s-au gândit să pedepsească – să ”reeduce” – copiii rezultați din relațiile neoficializate între norvegiene și soldații naziști. Au luat aceste odrazle și le-au instituționalizat, cu forța. Le-au aplicat cele mai barbare și dezumanizante tratamente.
Copii de 3-5 ani, ajunsi la capătul răbdării, erau încuiati în camere cu un laț atârnat de tavan, fiind îndemnati să se spânzure. S-a povestit, ulterior, și despre abuzuri sexuale inimaginabile ale “educatorilor”, la care erau supuși atât băieții cât și fetele.
Au apărut și informații legate de modul în care, o parte dintre copii a fost supusă unor experienţe psihiatrice. Mulți copii au fost internați în ospicii și azile pentru alienați mintali. Asta se întâmpla ca o excepție de la regulă, ca o ascundere de autorități a unor persoane dezaxate, aceasta a fot urmarea logică a unei serii de legi aflate în vigoare între 1946 și 1958.
Anni-Frid Lyngstad, „Frida”, „bruneta” de la ABBA, s-a dovedit a fi una dintre supraviețuitoarele respectivului tratament.
A fost nevoie de o decizie a Curții Internaționale de Justiție pentru a responsabiliza guvernul norvegian asupra traumelor produse și pentru a-l obliga la plata unor despăgubiri.
Sistemul de reeducare, de atunci, nu se numea Barnevernet. Dar lipsa de empatie pentru soarta copiiilor Bodnariu și a multor alți copii răpiți familiei pare asemănătoare.
Familia Bodnariu nici nu se poate gândi la răpirea propriilor copii – ei ar putea fi dați spre adopții altor familii de norvegieni, fiecare altei familii. Rămâne ca autoritățile să modifice un reflex de o cruzime la fel de mare cu nazismul.