PSD
Politic

Fractură în PSD. Divergențe majore după deciziile de luni

Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis luni că se opune deciziei partidului de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

În cadrul Comitetului Politic Național al PSD, Stoiciu a votat împotriva propunerii de neutralitate, argumentând că Nicuşor Dan și traiectoria pro-europeană a României au nevoie de o susținere fermă.

„Cred, în continuare, că în astfel de momente nu e loc de echivoc sau ezitare.

Traiectoria pro-europeană a României și implicit Nicușor Dan au nevoie de o susținere fermă”, a spus senatoarea, explicând că România nu își poate permite incertitudini politice într-un moment atât de important.

PSD nu susține niciun candidat în turul doi

În cadrul ședinței Comitetului Politic Național al PSD, partidul a decis ieșirea de la guvernare, iar premierul Marcel Ciolacu urmează să își dea demisia.

Miniștrii PSD vor rămâne interimari, iar partidul a votat să nu facă nicio recomandare de vot în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Marcel Ciolacu a explicat că fiecare simpatizant PSD va vota după propria conștiință, fără o direcție oficială din partea partidului.

„Am luat decizia de a nu susține public unul dintre candidați. Fiecare simpatizant va vota cum dorește, după propria conștiință, un lucru care mi se pare corect”, a declarat liderul PSD.

PSD

„Este în joc viitorul european al României”

Senatoarea PSD consideră că neutralitatea partidului este o greșeală și că social-democrații ar trebui să se ridice „deasupra resentimentelor și intereselor personale”.

„Este în joc viitorul european al României. Nu putem rămâne indiferenți”, a subliniat Stoiciu, pledând pentru o poziție clară în favoarea lui Nicușor Dan.


Stoiciu a explicat că, deși în trecut votanții PSD au fost stigmatizați de către USR, acest lucru nu ar trebui să împiedice partidul să ia o decizie responsabilă.

„Înțeleg perfect cât de dificil este pentru colegii mei social-democrați să trecem peste anii în care votanții PSD au fost stigmatizați, etichetați drept asistați, știrbi sau„needucați de către USR.

Dar mai cred că acum e momentul să ne ridicăm deasupra resentimentelor și intereselor personale”, a scris senatoarea.

PSD și viitorul stângii în România

Victoria Stoiciu a avertizat că România are nevoie mai mult ca oricând de un partid de stânga puternic, care să pună în centrul agendei echitatea, incluziunea și solidaritatea.

Ea a afirmat că, în absența unei astfel de forțe politice, există riscul ca țara să se îndrepte spre un viitor autoritar, chiar dacă George Simion nu va câștiga Președinția.

„Nu e suficient să combatem populismul doar cu tehnocrație sau ambiguitate morală.

Avem nevoie de o alternativă profund democratică, socială, care să dea cu adevărat voce celor ignorați și nedreptățiți”, a mai transmis senatorul PSD.

blank