Bucureștiul
Actualitate

FOTO Bucureștiul poate avea un nou parc natural, în afară de Delta Văcărești. Unde este Valea Saulei, cu 10 hectare de „sălbăticie”

Bucureștiul ar mai putea avea, pe lângă Delta Văcărești, încă un parc natural unde să fie protejată biodiversitatea, iar intervențiile umane să fie minime. De data aceast în nord, la câteva minute de mers pe jos de cartierul corporatiștilor – Pipera.

 Bucureștiul ar mai putea avea, pe lângă Delta Văcărești Valea Saulei se află în nord vestul Bucureștiului, între Șoseaua Petricani, Strada Gherghiței și Autostrada A3.

Bucureștiul

Bucureștiul
Deocamdată zona este greu accesibilă și abandonată, însă frumusețea peisajului și biodiversitatea de aici o califică pentru a deveni arie naturală protejată, spune Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural Văcărești, ONG-ul care s-a implicat ca Delta Văcărești să devină parc natural și militează ca acest loc să capete protecție. Delta Văcărești are aproximativ 180 de hectare.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că Valea Saulei a fost inclusă în concursul de soluții pe care instituția îl desfășoară în parteneriat cu Ordinul Arhitecților, și care va fi lansat săptămâna viitoare, iar demersurile pentru obținerea unui statut de protecție vor fi făcute după acest concurs. Primarul spune că intervențiile în aceste zone vor fi minimale, în principal accesibilizare și salubrizare, iar lucrările ar putea începe anul următor.

De ce este valoroasă zona

„Acest loc este valoros în primul rând datorită biodiversității. Este un peisaj sălbatic, o zonă care datorită întinderii de apă atrage păsări. E o zonă de iernare pentru niște specii foarte interesante de păsări care datorită acestui loc vin și în București: lebăda de iarnă – o apariție simandicoasă pentru București – ferestrași, cufundari polari, cufundari. Vin aici, pescuiesc, iernează, apoi se întorc de unde au venit, în Nord. Este un loc interesant datorită apei, dar și peisajului, fiindcă geografia locului permite o vedere de sus pentru vizitatori și asta place”, a explicat Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural Văcărești.

7
Asociația a început să monitorizeze zona în urmă cu doi ani, iar de atunci adună dovezi care să fundamenteze decizia de acordare a statutului de protecție. După finalizarea studiului, acesta va fi predat autorităților care vor decide mai departe ce fac.

„Până acum ne-am ocupat exclusiv de partea științifică, de monitorizare și adunare date. La studiul de fundamentare științifică, ca să putem cere un statut de protecție, trebuie să avem o bază științifică. Deocamdată, nu promovăm zona pentru vizitare, deoarece este destul de inaccesibilă, accesul aici este destul de greoi, noi cunoaștem zona fiindcă venim aproape lunar să monitorizăm speciile și peisajul, însă pentru omul obișnuit zona mai are nevoie de intervenții, de scoaterea deșeurilor, accesibilizare, securizare”, a explicat Dan Bărbulescu.

Este domeniu public

Citește și  Boc a facut din nou senzatie la Untold! ”Primarul de nota 10” a rezistat pana la 8 dimineata la concertul Armin van Buuren

Valea Saulei are o suprafață de aproximativ 10 hectare, balta și o mică porțiune în jurul ei. Accesul se poate face din capătul străzii Gherghiței, pe sub podul de pe A3 peste calea ferată, însă sunt depozitate deșeuri și nu prea sunt poteci.

8

Partea bună este însă că toată zona este domeniu public, astfel că autoritățile pot face demersurile pentru salubrizare, amenajare și obținerea unui statut de protecție naturală.

„A fost un afluent al Colentinei, care se pare că izvora chiar din Pădurea Băneasa. El a fost sistematizat cu râul Colentina. Acum se află în proprietatea Apelor Române, a fost concesionat ca bazin de pescuit. Acum zona zona este abandonată, dar partea bună e că este în proprietate publică. Răspunsul autorităților a fost pozitiv și asta ne-a surprins de fiecare dată. Am discutat și cu Primăria Sectorului 2 și cu Apele Române, fiind zonă de protecție hidro, împreună cu aceste autorități am discutat despre introducerea statutului de protecție naturală”, a explicat Dan Bărbulescu.

Primăria Sectorului 2 are oricum în plan să facă în această zonă un parc uriaș, de 40 de hectare, între Șoseaua Petricani, A3 și strada Gherghiței, spune primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu. Iar această zonă ”sălbatică” ar urma să facă parte din acest parc. Ca să-și păstreze specificul, intervențiile urmează să fie minime.

Cu parcul sunt, însă, probleme de proprietate

Dacă zona retrasă, naturală, este publică, în privința terenului vizat pentru parc lucrurile stau altfel. 20 de ha din acest parc sunt proprietate privată. Anul trecut, Consiliul Local Sector 2 a aprobat ca primăria să facă studiul de fezabilitate pentru exproprierile necesare.

„În acest moment facem eforturi să expropriem acea proprietate privată, lucrăm la studiul de fezabilitate. Stric bucata cu Valea Saulei, despre care vorbiți, deoarece mai durează până facem exproprierile, a fost inclusă în concursul internațional de soluții realizat în parteneriat cu OAR și care se va lansa săptămâna viitoare „Coridorul verde Colentina”. În tema de proiectare este specificat ca în zonele în care există biodiversitate, să păstrăm asta. Vor fi amenajate doar niște accese, astfel încât oamenii să poată vizita zona, vom salubruiza, deci intervenții minime”, a explicat Mihaiu.
9
Primarul Mihaiu spune că lucrările de amenajare ar putea începe anul viitor, după finalizarea concursului de soluții și desemnarea prin licitație a unui constructor.

Ar schimba o zonă unde sunt multe complexe imobiliare de locuințe

Citește și  Coloană imensă de HIMARS la Focșani. România, protejată de arma care-i dă fiori reci lui Putin

Dan Bărbulescu spune că păstrarea Văii Saulei cât mai aproape de ce este acum și integrarea în noul parc va fi un plus pentru această zonă unde s-au construit zeci de blocuri în ultimii ani și unde se va construi masiv în viitorul apropiat.

„În discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții Primăriei, am vorbit despre oportunitatea ca această zonă, Valea Saulei, pe care suntem acum, această zonă de bălți să fie integrată în parcul clasic, planificat de primărie, ca un spațiu de biodiversitate, ca o insulă pentru specii, dar și ca un plus pentru vizitatori în ceea ce privește peisajul natural, observațiile, educația.Cred că scopul acestui spațiu este să fie în continuare un rezervor de biodiversitate și oportunități de vizitare pentru oamenii care locuiesc în cartier și pentru cei care vor locui în viitoarele cartiere gigantice care se vor construi în zonă”, a explicat Bărbulescu.
01
Asociația Parcului Natural Văcărești a propus ca pe lângă Parcul Natural Văcărești, cinci zone din București să capete statut de protecție natural și să devină arii protejate de interes local.

Este vorba despre Pajiștea Petricani, zona unde Dâmbovița se varsă în Lacul Morii, Pădurea Băneasa, Valea Saulei și stufărișurile din Dobroiești. ONG-ul adună dovezi științifice pentru studiile de fundamentare care să arate că zonele merită statut de protecție.

Presa din româna a prezentat în mai multe articole cum arată aceste zone și a discuat cu specialiști despre valoarea lor și importanța în oraș:

blank