Featured, International

Fostul soţ al prințesei norvegiene Martha Louise s-a sinucis

Scriitorul Ari Behn, fostul soţ al prinţesei norvegiene Martha Louise, s-a sinucis, au anunţat miercuri palatul regal şi familia acestuia, citat de agențiile de presă străine.

Agentul său literar, Geir Hakonsund, a dat publicităţii un comunicat în numele familiei scriitorului în care anunţă că Behn, în vârstă de 47 de ani, „şi-a luat viaţa” şi că familia acestuia doreşte să îi fie respectată intimitatea.

Regele Harald a declarat că, alături de soţia sa, regina Sonja, a primit cu „multă tristeţe” vestea despre moartea lui Ari Behn. „Ari a fost timp de mulţi ani o parte importantă a familiei noastre şi avem amintiri dragi şi pline de căldură despre el” se arată într-o declaraţie a Curţii regale norvegiene. Regele a transmis, de asemenea, condoleanţe părinţilor lui Behn şi rudelor acestuia.

Şi prim-ministrul Norvegiei, Erna Solberg, s-a numărat printre cei care au transmis condoleanţe.

Ari Behn şi prințesa Martha Louise s-au căsătorit în 2002, la un an după logodnă, și au divorţat în 2016.

Behn, născut în Danemarca, a fost văzut ca un partener controversat pentru Prințesa Martha Louise, unica fiică a regelui Harald și al reginei Sonja.

Ari Behn a cunoscut-o pe prințesă prin intermediul mamei sale, care îi oferise acesteia servicii de psihoterapie. În acel moment, scriitorul era cunoscut pentru cartea ”Sad as Hell”, dar și pentru că existau filmări cu el în timpul unei petreceri cu prostituate și droguri în Las Vegas.

Cuplul a avut trei copii, Maud, Leah și Emma, dar s-a despărțit în 2016, divorțul fiind pronunțat un an mai târziu. Prințesa declara în acel moment că „ne simțim vinovați că nu mai suntem în stare să oferim mediul sigur pe care îl merită copiii noștri”.

Behn l-a acuzat pe Kevin Spacey că l-a pipăit după un concert cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace. Scriitorul a afirmat că actorul a întins mâna pe sub masă și l-a atins în moduri nepotrivite. Spacey nu a comentat acuzația, una dintre numeroasele acuzații făcute la adresa sa în 2017, notează BBC.

Martha Louise, în vârstă de 48 ani, este a patra pe linia succesiunii la tronul Norvegiei.

Decedatul a debutat în 1999 cu o culegere de povestiri intitulată „‘Trist som faen” (Trist ca iadul). Opera sa literară mai cuprinde trei romane şi piese de teatru. Pe lângă activitatea literară, Ari Behn picta.

Împreună cu fosta soţie a scris o carte despre căsătoria lor, intitulată „‘Fra hjerte til hjerte” (De la inimă la inimă”).

Ultimul său roman „Inferno”, publicat în 2018, relatează lupta scriitorului cu tulburările de natură mintală.

blank