Politic, Stiri

Fostul şef SIE, MR Ungureanu: Băsescu instigă la infracţiuni

raian Băsescu trece dincolo de limita exagerării politice şi se apropie foarte mult de o infracţiune în cazul presupusului ofiţer acoperit, candidat la prezidenţiale, spune fostul şef SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.

mihai-razvan-ungureanu
 
Acesta avertizează că efectul pe care îl poate avea o asemenea dezvăluire în lumea serviciilor secrete este devastator.
 
“Preşedintele deja trece dincolo de limita exagerării politice şi a discursului politic şi se apropie periculos de mult de limita instigării la comiterea de infracţiune. (…) Efectul în lumea mai umbroasă a cooperării dintre serviciile de informaţii este absolut devastator, arată că există posibilitatea ca în România oamenii politici să se preteze la jocuri politice.”, a atras atenţia Mihai Răzvan Ungureanu, la RFI.
 
“Dacă este un fost ofiţer al unui serviciu de informaţii, chestiunea nu are absolut nici o relevanţă, pentru că ofiţerul în cauză, odată rezervist, poate să adopte orişice opţiune de viaţă, fiind numai legat prin unul dintre articolele acestei legi de obligaţia de a păstra timp de 30 de ani secretul asupra activităţii sale şi asupra a tot ceea ce a făcut pe durata angajării în acel serviciu. Dar în acelaşi timp, acest secret îl leagă şi pe terţul deţinător, deci inclusiv pe preşedinte de la a-l dezvălui, îl opreşte de la a dezvălui asemenea informaţii”, a adăugat MRU.
 
Declaraţia fostului şef SIE a fost prezentată joi, la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.