Actualitate, Stiri

Fostul primar al Parlamentului Tinerilor reprezintă Primăria Sectorului 2 la Conferinţa UNESCO de la Astana

Un student de la ASE va vorbi la Conferinţa UNESCO despre tinerii din România

UNESCOCapitala Kazakstanului, Astana, este gazda, în perioada 22 – 23 august, a conferinței internaționale „Global Ethics – Save the Planet Earth”.

La evenimentul UNESCO vor fi dezbătute o serie de aspecte importante ale lumii moderne precum: educația – cu focus pe tineri, patrimoniul cultural, diferite aspecte care țin de mediu si implicarea tinerilor în acest domeniu, problematică atât de actuală a respectării drepturilor omului.

Gazdele evenimentului sunt Federația Mondială a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO și Comisia Națională a Republicii Kazakstan pentru UNESCO.

Delegația română are în componenţă un tânăr excepțional – Claudiu Marius Paşcovici, președintele Asociației Europene Tineri pentru Viitor, fost primar al Parlamentului Local al Tinerilor din sectorul 2, care reprezintă Primăria Sectorului 2.

Proaspătul student al ASE Bucureşti va transmite în cadrul evenimentului, mesajul tinerilor români și europeni către oficialii UNESCO, dar și către comunitățile de business/ private prezente la eveniment, din perspectiva numeroaselor proiecte desfăşurate de Parlamentul Local al Tinerilor Sector 2 cu sprijinul Primăriei Sectorului 2.

Conferința beneficiază de prezența unor nume importante ale UNESCO: Irina Bokova – director general UNESCO, George Chrisophides – președintele Federației Mondiale a Asociațiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO, Bolat Akchulakov – președintele Federației Republicii Kazakstan a Asociațiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO, Dariga Nazarbayeva – director „Foundation of the First President of the Republic of Kazakstan”, oficiali ai guvernului din Kazakstan: Erlan Idrissov – ministrul Afacerilor Externe, Askar Buribayev, vice-ministru al Culturii, Nurlan Kspparov- ministrul Protecției Mediului.

Claudiu Marius Paşcovici va prezenta în discursul său aspecte ale implicării tinerilor în păstrarea şi conservarea patrimoniului naţional, iar Daniela Popescu – președinta Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor si Cluburilor pentru UNESCO – va puncta în discursul său câteva aspecte extrem de importante legate de implicarea federației pe care o conduce în proiecte naționale și mai ales internaționale, proiecte care au ca principal scop promovarea dialogului intercultural, crearea unui mediu competitiv pentru noua generație, respectarea drepturilor omului.

România este singura țară europeană care va avea în cadrul evenimentului amintit un stand de prezentare, spațiu unde vizitatorii pot lua contact cu elemente ale culturii tradiționale romanești, pot dialoga pe teme conexe conferinței, un spațiu prin excelenţă dedicat dialogului intercultural.

blank