Fostul avocat personal al lui Trump
Featured, International

Fostul avocat personal al lui Trump, despre ziua investirii noului președinte al SUA: „Nu are de gând să întarzie la Casa Alba”

Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Trump, a făcut o predicţie cu privire la ce va face Trump în ziua învestirii preşedintelui-ales Joe Biden: Donald Trump nu va fi prezent pentru că va fi părăsit Casa Albă demult, refugiindu-se la reşedinţa sa din Mar-A-Lago, Florida.

Într-un interviu la MSNBC în care a vorbit despre ieşirea din scenă a lui Donald Trump, fostul său avocat personal s-a arătat sceptic că preşedintele în exerciţiu va lupta cu adevărat până în pânzele albe.

„Oricine are nevoie să ia nişte pastile de linişte. Donald Trump spune multe lucruri lipsite de orice logică. Cum a fost şi birtherismul (o teorie a conspiraţiei privind originea lui Barack Obama -n.red): am detectivii mei în Hawaii. Iată ce am aflat. E o minciuna cap-coadă, în proporţie de 99,9% tot ce scoate pe gură e o mare farsă. Nu are niciun gând să intârzie la Casa Albă după 20 ianuarie. Îl vor da afară. Doar ştie prea bine.


Obiceiul lui e să revină pe 5 sau 6 ianuarie după vacanţa de Crăciun. Îi place să meargă în acea perioadă la Mar-A-Lago. Am o bănuială că nici nu se va mai întoarce la Washington. Nu cred că are de gând să fie prezent la învestire, întrucât din principiu nu e omul care să suporte să stea la o masă ştiind că toate camerele vor fi pe el şi toţi îl vor socoti un învins. Nu ar putea face asta”.

Michael Cohen fostul avocat a lui Trump i-a cerut în direct să plece cu graţie, deşi se îndoieşte că asta s-ar întâmpla vreodată.

„Nu are suficientă tărie de caracter pentru a ceda cu eleganţă. Are nevoie să-şi ţină alegătorii mobilizaţi în jurul său. În următorii 30 de ani tot va spune că i s-au furat alegerile şi el este preşedintele de drept. Îşi va ţine armata MAGA pe poziţii şi pregătită la semnalul lui, va continua să fie o ameninţare”.

Michael Cohen, care a publicat o carte explozivă despre Donald Trump în care a susţinut că preşedintele în exerciţiu i-a cerut ajutor lui Putin din „lăcomie” în 2016 , a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru diverse fraude şi încălcarea legilor electorale. El îşi ispăşeşte pedeapsa la domiciliu.


blank