Fosta soție a celui mai bogat om de pe planetă a donat, în 4 luni, suma colosală de 4,2 miliarde de dolari
Featured, International

Fosta soție a celui mai bogat om de pe planetă a donat, în 4 luni, suma colosală de 4,2 miliarde de dolari

MacKenzie Scott, fosta soție a fondatorului Amazon Jeff Bezos, a donat peste 4,2 miliarde de dolari în ultimele patru luni, informează BBC.

Banii au fost donați către bănci de alimente sau fonduri de ajutorare. Suma totală donată de MacKenzie Scott de la începutul anului se apropie de 6 miliarde de dolari.

MacKenzie Scott fosta soție a lui Jeff Bezos este a 18-a cea mai bogată persoană din lume, iar averea ei a crescut cu 23,6 miliarde de dolari doar în 2020, atingând 60,7 miliarde. Cea mai mare parte a averii ei uriașe provine de la Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, averea acestuia fiind estimată la 184,3 miliarde de dolari.

Într-o postare pe blogul său personal, ea a spus că vrea să ajute americanii care au probleme financiare din cauza pandemiei.

„Aceasta pademie a fost un dezastru pentru americanii care deja aveau probleme financiare”, a scris Scott, adăugând că a ales peste 380 de organizații caritabile dintr-o listă de 6.500.

În 2019, MacKenzie Scott a semnat un acord denumit „The Giving Pledge”, prin care s-a angajat să își doneze cea mai mare parte a averii. Acesta este un angajament al celor mai bogați oameni din lume, prin care se angajează să-și doneze majoritatea averii în scopuri caritabile. „Am o cantitate disproporționată de bani de donat”, a scris fosta soție a lui Jeff Bezos în angajamentul ei.

Gestul ei a fost aplaudat de organizațiile caritabile, atât pentru sumele donate, dar și pentru felul în care a făcut donațiile. Scott a lucrat cu o echipă de consilieri pentru a se documenta privind munca a mii de organizații caritabile.


blank