Premierul Florin Cîţu s-a referit luni la protestul minerilor, afirmând că îi înţelege, ştie că trec printr-o perioadă dificilă, dar nu credE că soluţia pe care aceştia au ales-o este una care rezolvă problemele. El a promis că în mandatul său nu va avea loc nicio mineriadă.

“Îi înţeleg, ştiu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluţia pe care au ales-o este una care rezolvă problemele. Acest guvern a arătat foarte clar şi anul trecut, şi anul acesta, salariile au fost plătite la timp, am găsit soluţii şi pentru următoarele trei luni, în acelaşi timp, eu cred că trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei, de aceea spun că nu cred că soluţia pe care au ales-o este una bună. În 2020 când au fost plătite toate salariile şi ale minerilor lună de lună, în România au fost 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic pentru că trecem prin cea mai mare criză de sănătate”, a afirmat Florin Cîţu.

Florin Cîţu a precizat că nu va permite ca în mandatul său să se întâmple ce s-a petrecut în timpul preşedinţiei lui Ion Iliescu şi anume să aibă loc o nouă mineriadă.

“Nu mi se pare normal ce se întâmplă. De aceea spun că găsim soluţii, îi înţeleg, ştiu că trec printr-o situaţie dificilă, formula prin care încearcă să rezolve această situaţie nu mi se pare cea mai fericită, dar se pare că sunt foarte mulţi politicieni care profită, aşa cum au profitat şi alţi politicieni tot din aceeaşi categorie în ultimii ani de pe urma acestei categorii sociale. Ţineţi minte ce s-a întâmplat în anii ’90. Le spun atât românilor şi bucureştenilor că nu voi permite niciodată în România, în mandatul meu, să se întâmple ce s-a întâmplat în mandatele lui Iliescu şi ale altor socialişti. Nicio mineriadă nu se va întâmpla în acest mandat”, a mai transmis Florin Cîţu.

Sute de mineri de la minele Lonea şi Livezeni s-au adunat, luni dimineaţă, la sediul Complexului Energetic Hunedoara unde îşi cer drepturile restante. Cei aproximativ 60 de mineri blocaţi în subteranul Minei Lupeni ameninţă cu greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate în urma negocierilor pe care le vor avea liderii lor cu ministrul Energiei şi cu ministrul Muncii.