Economic, Featured

Florin Cîţu: Bugetul 2020 va fi făcut pe un fundament de deficit de 3,5%.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că bugetul pe anul viitor va fi construit pe o estimare de deficit de 3,5%. Câțu a mai spus că are în vedere câteva măsuri pentru reducerea deficitului de acum.

„Pe anul acesta, rectificarea bugetară merge cu o estimare de deficit de 4,3% din PIB. Am în vedere câteva măsuri pe care le voi implementa șu sper să aducă câteva venituri la buget ca să reducem deficitul spre 4%.Pentru anul viitor, vreau să țintesc 3%. Acesta este obiectivul, dar nu cred că este posibil. Va fi aproape de 3%, dar mai mare. 3,5% este o țintă realistă. Este ceea ce cred că este fezabil, uitându-mă și la evoluția economiei, dar și la legislația în vigoare”, a spus ministrul de Finanțe.

Întrebat dacă bugetul pe anul viitor va fi construit pe această estimare, Florin Cîțu a spus: „Spre asta ne îndreptăm”.

Marți, ministrul a răspuns și acuzațiilor lansate de PSD potrivit cărora 0,7% din deficit este cauzat de plata a 2 miliarde de euro pentru rachetele americane.

„Mi se pare că PSD reprezintă din nou interesele dușmanilor României. Să vii să ne acuzi că respectăm niște contracte pe care le avem cu partenerii noștri strategici, cu NATO… cred că aici ar trebui să fim mai atenți. E clar în ce direcție merg oamenii ăștia”, a spus Florin Cîţu.

Întrebat dacă, pentru anul viitor, are în vedere creșterea punctului de pensie, ministrul a spus:

„Se va respecta tot ce prevede legislația în vigoare. Bineînțeles, va trebui să venim cu măsuri compensatorii. Anul acesta va fi adoptat bugetul pe 2020. Anul acesta plătim facturile… Mie mi se pare mizerabil să ai o execuție dezastruoasă și să arunci costul asupra companiilor private… să nu plătești concediile medicale, deși oamenii și-au plătit contribuția… Ăsta e un mod mizerabil de a ascunde deficitul”.

Florin Cîțu a mai spus că în timpul mandatului său nu vor mai apărea taxe noi.

 

blank