Actualitate

Florin Chilian face spume războindu-se cu Președintele Iohannis. Pe șeful statului nu l-a anunțat.

Muzicianul Florin Chilian este decis să poarte un război de gherilă cu Președintele Klaus Iohannis. Recidivează, față de atacurile inițiale și pluseasă dându-i chiar poreclă: ”Klaus Mondialul Iohannis”. Nu are nevoie de argumente, să probeze, eventual, ceea ce spune, este însă sigur că actualul șef al statului l-ar fi ”dojenit” pe celebrul general Coldea din pricina lipsei de obediență a judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov, judecători care au decis că pentru una dintre casele achiziționate de fostul primar al Sibiului, nu poate fi probată buna credință, la momentul achiziționării, de vreme ce soții Johannis au avut cunoștință de faptul că actele de succesiune au fost făcute fraudulos.

la-multi-ani-florin-chilian-3827856 Florin Chilian s-a arătat iritat de faptul că, în motivarea cererii de strămutare a procesului, la un alt tribunal, familia Iohannis invocă influențarea judecătorilor de ziariști și de presa locală. Artistul demonstrează că știe la ce publicație locală se referă Klaus Iohannis – ”Justițiarul Sibian”, condus de Marius Albin Marinescu. Despre acesta, Chilian afirmă că ex-edilul Sibiului ar fi încercat mulți ani să-l reducă la tăcere. Iritarea lui se ridică la cote maxime, pe măsură ce încearcă și demonstreze lipsa de logică în fundamentarea solicitării de strămutare a cauzei și depășește limita dintre pamflet și insultă: ”<< Justițiarul>> și <<RISE Project>> nu au legătură cu presa locală din Brașov și nici din Sibiu. Site-ul meu și Facebook-ul, nici atât. Ce-i cu motivul ăsta imbecil?! Ești cretin?! (…)Bă, cap patrat! Online însemnă că este pe internet, deci accesibilă oricărei instanțe, chiar și instantei de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), că și aia are internet, prostule! Motivul ăsta este pe deplin cretin. Deci: Nu exista cale legală de a anula sentința definitivă și irevocabilă a instanșei, a Curții de Apel Brasov! NU EXISTĂ!”. Surpriza mare o găsim la finalul postării de pe blogul propriu, postare care are titlul: ”Klaus Iohannis: <<Domnule Coldea, trebuie strămutat procesul legat de actele false de la Brașov. Nu sunteți în stare de nimic!>>. Florin Chilian recunoaște că a inventat un asemenea ordin dat de Președintele Iohannis adjunctului SRI: ”Așa mi-am imaginat eu că a reacționat Iohannis când, la întoarcerea din concediu, obosit fiind după vacanță a văzut că nu s-a rezolvat nimic și cum sunt artist și am o imaginație bogată, că așa e la mine în fișa postului, îmi pot imagina și ce urmează sau eu am fost mult prea drăguț cu imaginația și, de fapt, a fost mult mai rău? Decideți voi!”

blank