Actualitate, Stiri

Florian Coldea i-ar fi cerut să-l scape pe Ovidiu Tender de închisoare

Fosta şefă DIICOT, Alina Bica, îl acuză pe adjunctul SRI, generalul Florian Coldea, că i-a cerut să-l scape pe omul de afaceri Ovidiu Tender de închisoare „din rațiuni de securitate națională”. Declaraţia a fost făcută de Alina Bica în faţa procurorilor şi este prezentată de jurnalistul Cătălin Tolontan.

florian_coldea_87076000_50581800

Cătălin Tolontan prezintă, pe blogul său, declaraţia Alinei Bica, făcută în faţa procurorilor, în care vorbeşte de intervenţia lui Florian Coldea în favoarea lui Ovidiu Tender.

Potrivit jurnalistului, „există la dosar o declarație a Alinei Bica despre care nu s-a vorbit pînă acum. Bica susține că prim adjunctul SRI Florian Coldea e cel care i-a cerut în 2013 ca „din rațiuni de securitate națională” Tender să nu facă închisoare. Și, chiar dacă va fi condamnat, să găsească o soluție ca să pedeapsa să fie fără executare”.

Audiată pe 29 ianuarie 2015, Alina Bica susține că s-a cerut, într-adevăr, protejarea lui Ovidiu Tender, dar nu de către ea, ci de către Florian Coldea, prim adjunctul șefului SRI.

„Lucrurile nu sînt adevărate în forma prezentată, ci au stat într-o cu totul altă manieră”, declară ea și detaliază.

Ea spune că a făcut într-adevăr niște redistribuiri de dosare la DIICOT, cerută de Hosu, adjuncta ei, și chiar de Rădescu, cel care se ocupa de cazul Carom. Articolul e plin de „a spus” pentru că e o relatare a ceea ce susțin părțile în dosarul DNA.

Ulterior acestei redistribuiri” nu-și mai aduce aminte exact cînd, Bica spune a fost chemată de Florian Coldea la SRI.
Coldea i-a dat o „informare” potrivit căreia, „din rațiuni de securitate națională”, legate de exploatările pe care Tender le deține în Africa, ar fi bine să reanalizeze dosarul omului de afaceri. Astfel încît acesta să nu facă închisaore.

Motivul lui Coldea? Prin firma lui Tender, Prospecțiuni SA, „urmau să se deruleze anumite contracte”. Bica nu spune mai mult. Ce contracte? Tăcere.

În schimb, șefa DIICOT pretinde că i-a explicat lui Coldea că „dosarul e foarte bine făcut” și „că e imposibil ca Tender să primească 3 ani cu suspendare”. La care adjunctul șefului SRI ar fi devenit „vizibil deranjat” și a amenințat-o: „că s-ar putea să o sfîrșesc rău că atunci cînd se discută chestiuni de stat nu am căderea necesară să aplic rațiuni de cenzură”.

Tender are afaceri în mai multe țări africane, printre care Guineea Bissau, Gambia și Senegal.

Bica i-ar fi replicat lui Coldea că degeaba cere procurorul, pentru că judecătorul nu va fi de acord. Șeful din SRI a replicat că nu e treaba ei asta și că să-și îndeplinească partea, adică să facă actele „la vedere”, în forma cerută. Bica lasă să se subînțeleagă faptul că resutul jobului l-ar fi rezolvat judecătorii.

Mai departe, Bica nu spune explicit că s-a supus. Dar afirmă că a considerat că ceea ce i s-a cerut, și ce rezultă că a cerut mai departe procurorilor din subordinea sa!, nu avea nici un efect juridic, pentru că oricum legea nu o permitea și instanța ar fi refuzat.

Reformulînd ceea ce afirmă Bica: lasă de înțeles că s-a acoperit cu hîrtii în fața lui Coldea, acele hîrtii pe care le-a solicitat subordonaților. Dar că, în mod real, n-a intervenit în favoarea lui Tender.

Ea declară că, după această întîlnire, SRI le-a trimis celor de la DIICOT numai rapoarte „neserioase” și că i s-a transmis de către diverse persoane că e bine să părăsească funcția, că i s-au pus microfoane în birou și că Laura Kovesi s-ar fi lăudat „frecvent” că-i va face dosare penale.

Mai mult, ea a spus procurorilor DNA că nu i-a părut normală pretenția din alte cazuri a lui Florian Coldea ca DIICOT să lucreze așa cum dorește SRI. După această declarație, Bica a mai spus cîteva lucruri despre SRI în răspunsurile către jurnalista Adina Anghelescu pe 19 februarie. Iar de atunci este în arest și tace.

Ovidiu Tender a fost, conform unor dezvăluiri făcute de Evenimentul Zilei în 2008, informator al Securității. El negase în 2004 acest lucru”, scrie Cătălin Tolontan.

blank