Într-un interviu acordat, Nicolae Rațiu, unul dintre cei doi fii ai marelului lider țărănist Ion Rațiu, vorbește despre România lui Ion Iliescu de acum un sfert de secol, despre dezamăgirea uriașă numită Emil Constantinescu, dar și despre Klaus Iohannis. Nu scapă discuției nici soarta românilor din Marea Britanie sau spectacolul cătușelor de la București.
Pe pereții casei din apropierea Pieței Manchester din Londra, chipul lui Ion Rațiu e omniprezent. Sunt panouri dintr-o expoziție organizată de Fundația Rațiu, care prezintă imagini și documente din tinerețea fostului lider și candidat al PNȚCD la președinție. Sunt fotografii cu Ion Rațiu din copilărie, apoi din clipa intrării în Baroul din Turda, altele alături apoi de soție și cei doi copii, în clipe de relaxare. Două scrisori trimise de tânărul Ion Rațiu tatălui său te impresionează prin tonul dramatic-personal.
E decorul în care Nicolae Rațiu, unul dintre cei doi fii ai lui Ion Rațiu, ne acordă un inteviu. Domnul Rațiu a primit recent titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic, conferit de Regina Elisabeta a II-a. Venit alături de tatăl său în 1990 în România, Nicolae Rațiu a avut misiunea de a fonda ziarul Cotidianul, ziar ce avea să fie vândut ulterior lui Sorin Ovidiu Vîntu și închis în versiunea sa de print de Cornel Nistorescu în 2009.
La un sfert de secol de la prima sa venire în România, domnul Rațiu vorbește ferm și tăios despre ceea ce a însemnat regimul Iliescu, îl desființează pur și simplu pe Emil Constantinescu și are cuvinte de laudă pentru noul președinte Klaus Iohannis. Nu ocolește nici situația românilor din Marea Britanie, găsește și critici, dar și cuvinte de laudă despre documentarul făcut de cei de la Channel 4 despre conaționalii noștri și punctează eforturile Fundației Rațiu pentru a îmbunătăți imaginea românilor în spațiul britanic.
România în 1990 era oribilă
Cât de des veniți în România și cât de la curent, cât de interesat sunteți de ceea ce se întâmplă în țară?
Nicolae Rațiu: Vin în mod regulat în România, cel puțin o dată pe lună. Am trei arii de interes: unul e legat de actele de caritate, activățile Fundației Rațiu pentru Democrație, în Turda și ceea ce face fundația aici, în Londra, apoi, e vorba de afacerile mele în România și al treilea motiv este că îmi place România. De aceea am vrut mereu să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în politică, afaceri, în zona guvernamentală, cum progresează sau nu progresează lucrurile.
Ați venit în România pentru prima dată în jurul vârstei de 40 de ani…
Da, în 1990 am venit pentru prima dată, pentru a-l ajuta pe tatăl meu, Ion Rațiu, în campania electorală și pentru a pune bazele presei scrise, astfel încât să scoatem un ziar. Tata a avut două scopuri principale atunci când s-a întors în România: unul a fost să fondeze un ziar independent, iar al doilea, să fie ales ca deputat de Turda. Le-a îndeplinit pe amândouă.
Cum era atunci România?
Atunci? Oribilă. Dar în primele zile ale lui ianuarie, foarte interesantă. Minerii nu veniseră încă. Pentru mine, care nu mai fusesem în România, am spus, era groaznic să văd condițiile în care se găsea țara, dar în același timp, era o senzație incredibil de motivantă. Din păcate, la finalul lui ianuarie, a devenit evident că revolta oamenilor a fost deturnată de eșalonul doi al regimului lui Ceaușescu. Revolta oamenilor a pus totuși România pe drumul spre o democrație parlamentară, dar evoluția a durat mai mult decât ar fi trebuit. Pentru că cei de la putere nu au vrut să facă schimbări decât dacă aveau beneficii directe din asta.
Erați în iunie 1990 la București, la mineriadă?
Am plecat imediat după alegerile prezidențiale din mai 1990, cred că pe 20 mai, eram la Londra atunci când minerii au venit, au invadat Bucureștiul și au distrus sediile partidelor opoziției și au vandalizat casa tatălui meu. Și atunci când l-au luat.
Ce v-a spus tatăl dumneavoastră, era speriat de mineri?
Mi-a spus că a fost avertizat că vor veni și că e în pericol. Așa că a plecat de acasă, a stat la Câmpulung, iar minerii au venit acasă, dar nu era acolo. Nu, mă înșel! Minerii au devastat sediul PNȚCD, casa sa nu pățise nimic și mi-a povestit că l-a sunat pe Petre Roman și l-a întrebat dacă e în siguranță să se întoarcă. Iar Roman i-a spus: „Sigur, sigur!”. Așa că tată s-a întors și la puțin după asta, minerii au apărut la casa lui și l-au luat, au distrus casa, au furat multe lucruri, bani și vroiau să-l ducă la Tîrgu-Jiu să-l spânzure, asta i-au spus, dar din fericire, forțele de ordine erau și ele acolo. A intervenit Dan Iosif, așa că tata a fost dus la Palatul Victoria, acolo unde a fost ținut vreme de opt ore, iar apoi eliberat. Au fost vreo 12 ore în care nu am știut ce se întâmpla cu el. Și dădeam interviuri la BBC în acea dimineață și ei mi-au spus știrea în timp ce mergeam spre interviu, că l-au găsit pe tata și că era viu și sănătos. Nu a fost foarte plăcut ceea ce s-a întâmplat. Dar tata era foarte sangvin în legătură cu soarta sa. Obișnuia să-l citeze pe Spinoza, unul din filozofii săi favoriți: „Ceea ce se va întâmpla este inevitabil, ceea ce nu se va întâmpla este imposibil”. Spunea: „Sunt mereu gata să-l întâlnesc pe Creator”. Era împăcat cu viața sa. Dacă urma să moară, atunci avea să moară.
Ați plecat în mai așadar, după o primă vizită în România. Ați fost dezamăgit?
Da, pentru că a fost o fraudă masivă la acele alegeri. Chiar și fără fraudă, Iliescu ar fi câștigat, dar nu au vrut să riște deloc. Asta a fost foarte dezamăgitor și la fel a fost și prestația observatorilor străini, care au fost păcăliți de această manipulare evidentă. Am făcut filmulețe cu frauda. Dar observatorii vroiau mai mult să creadă că România se îndrepta spre calea cea bună.
Confruntarea cu Ion Iliescu
L-ați întâlnit vreodată pe Ion Iliescu?
Da. Am avut o lungă discuție în redacția ziarului Cotidianul, în 2001, atunci când am ales Oamenii deceniului, aveam un om de afaceri al deceniului, un prezentator radio, un prezentator tv al deceniului și un politician al deceniului. Octavian Paler era director și Călin Husar era acolo, iar Ioana Lupea editor și am ajuns la concluzia că cel mai inteligent, isteț și de succes politician al deceniului a fost Ion Iliescu. Fie că ne plăcea sau nu. Și atunci i-am dat un premiu într-o gală la hotel Intercontinental. Și atunci am o conversație lungă, dar a fost o conversație și între Octavian Paler și el în fața oamenilor. A fost una din primele dezbateri deschise la care a participat. Dar înainte, am organizat o demostrație, în 1992, atunci când Iliescu a venit într-o vizită semioficială în Marea Britanie și i s-a plâns tatălui meu că „fiul tău organizează această demostrație, am încercat să o opresc „- ceea ce ar fi încercat și Ceaușescu – dar nu a fost posibil, pentru că britanii i-au spus: „Suntem o țară democratică. Nu putem face asta”. În aceeași vizită, a fost prezentare guvernamentală la o întâlnire cu mediul de afaceri și era Iliescu cu miniștrii săi și eram acolo ca om de afaceri și președinte al UMRL (Uniunea Mondială a Românilor Liberi, n.red.) și l-am întrebat: „Domnule președinte există acuzații că ar fi corupție în Guvern, ceea ce inhibă oamenii de afaceri britanici să investească în România, ce veți face pe tema asta, mai ales că am o listă cu cei acuzați de corupție, iar cei mai mulți stau alături de dumneavoastră?”. Unii dintre ei de la masă era Viorel Hrebenciuc. Mă bucur că după 25 de ani, a fost adus în sfârșit în fața justiției. Iliescu a fost surprins: „Domnule Rațiu, dumneavoastră credeți că România e în continuare o dictatură și că pot schimba lucrurile peste noapte. Ei bine, nu merge așa.” Slavă Cerului, că după 25 de ani, oamenii au început să fie aduși în fața justiției.
Cum ați descrie epoca lui Ion Iliescu?
Ca o epocă a mimării. Sub el, vechile structuri, vechiul sistem al corupției în business, în media, în guvern, în structurile locale,totul avea binecuvântarea sa. Pentru că nu avea de gând să facă nimic, pentru că de acolo provenea. Toți cei din jurul său erau parte din acel sistem. Nicio schimbare fundamentală de sistem nu avea să se petreacă.
Pe Adrian Năstase l-ați întâlnit? Și cum i-ați descrie cariera, de la statutul de fost premier la cel de condamnat pentru corupție.
Da, l-am întâlnit. Tatăl meu l-a cunoscut foarte bine. Pentru că între 1992 și 1996, Năstase a fost președinte al Camerei Deputaților, iar tatăl meu era vicepreședinte. Au lucrat mult împreună și obișnuiau să călătorească mult împreună. Iar tatălui meu îi făcea mare plăcere să vorbească, să dezbată cu el, obișnuia să spună că e singurul politician deștept din coteț. Și împreună au fondat Clubul Politicienilor, pe principiul că deși proveneau din medii politice diferite, erau capabili să poarte un dialog ca doi oameni civilizați, ceea ce nu era standardul politic în România anilor 90. Lucrurile s-au schimbat de atunci, s-au îmbunătățit, nu mult, dar s-au îmbunătățit. Și a fost Năstase cel care atunci când Cotidianul a scris o investigație despre fiul lui Emil Constantinescu, în anii 2000, despre afacerea Țigareta, iar Constantinescu era furios, nu a iubit niciodată Cotidianul, iar Cotidianul nu l-a agreat niciodată, din motive întemeiate. Constantinescu a cerut celor de la Vamă să închidă Cotidianul, sub pretextul că nu am fi plătit TVA-ul pe o mașină de tipărit pe care o importasem. Era vorba de doar o mașină de tipărit, una color, iar atunci Năstase a venit la Cotidianul să-și arate sprijinul în fața acestui act arbitrar, al unui președinte ne-democratic. Și am apreciat asta, pentru că, deși nu eram de acord cu politica lui Năstase și a PSD, a venit și a fost solidar cu noi. Cred că ziarul Cotdiianul a lansat expresia: „Năstase, patru case”. A fost prins apoi și a mers la închisoare. Cred că e terminat ca om politic, poate are un viitor ca și comentator sau sfătuitor. Nu știu ce se întâmplă cu el, nu am păstrat legătura.
Sorin Ovidiu Vîntu, un păianjen rău otrăvitor
V-ați regândit vreodată să mai investiți în presă?
Nu. Cred că atunci când a venit momentul în care nu am mai fost implicat la Cotidianul – un episod trist, preluarea de către grupul lui Sorin Ovidiu Vîntu – am simțit că viitorul presei scrise era sumbru. Am crezut că într-un fel vânzarea către Vîntu – sigur, nu am fost plătit niciodată pentru asta – a fost oportună din punct de vedere al business-ului. Am prevăzut că online-ul ar putea deveni foarte important, iar asta nu se potrivea cu gândirea mea. Un ziar online trebuie hrănit, are nevoie de o echipă independentă, de investigații și nu am vrut să marșez pe asta. Am fost foarte încrezător în radio, am fost foarte mândru de Radio Guerrilla, care acum a murit, pentru că am crezut că am creat un radio independent, care avea muzică bună, dezbateri bune, ascultate de politicieni, asta a fost și ideea dezbaterilor matinale de la Radio Guerrilla, să forțezi politicienii să răspundă.
Cum l-ați descrie pe Sorin Ovidiu Vîntu?
Un păianjen rău otrăvitor care stă în mijlocul plasei sale care prinde fluturi și îi devorează. Nu una dintre figurile mele preferate.
Cum explicați faptul că proprietarii de media din România merg la închisoare?
Cred că are legătură cu controlul media-politic-economic, cred că cele trei zone se alimentează reciproc. Și dacă controlul media este acolo la dispoziția puterii politice și economice, atunci politicienii, partidele și media lucrează puternic împreună. Iar asta duce la autodevorare, pentru că atunci când politicenii se prăbușesc și asta se întoarce împotriva proprietarilor de presă pentru că nu îi mai susțin. Așadar, primești pentru ceea ce plătești. Îți sapi singur groapa. Nu e un joc pe care eu și tatăl meu să-l fi jucat la Cotidianul, acest ziar nu a fost folosit ca o armă, poate doar în apărare. De cele mai multe ori proprietarii de presă s-au implicat prea mult în politică.
V-ați gândit vreodată să intrați în politică?
Pe vremea când eram la Cotidianul, am crezut că e un fapt suficient de influent să fiu în spate, era ceea ce reprezenta familia noastră – oameni decenți – să creăm o atmosferă care lipsea din ziar și asta pentru că am avut câțiva editori stranii de-a lungul timpului, mai ales în timpul lui Cristoiu – care a fost un coșmar și Dan Diaconescu. Am crezut că fiind la ziar sunt mult mai eficient în a influența ceea ce se întâmpla în România, ceea ce gândesc oamenii, pentru că rolul ziarului era, în opinia mea, să observe, analizeze și să comenteze ceea ce se întâmpla. Nu conta ce partid era la putere: FDSN, PSD, Convenția Democratică. CDR nu înțelegea de ce ziarul critica CDR. „Cum se poate să ne critice ziarul nostru”.
Emil Constantinescu e un nimeni
L-ați amintit pe Emil Constantinescu și că nu aveți o amintire plăcută despre el…
Nu am niciun pic de respect pentru el. Nu a realizat nimic în cei patru ani de mandat, a fost o dezamăgire uriașă, avea tot soiul de complexe în cap, sentimente de inferioritate. E un NIMENI. Și continuă să fie un NIMENI.
Ați primit oferte să vă implicați în politică? De la ce partide?
Da, de la PNȚCD care a vrut să candidez la președinție în 2000. Tatăl meu a murit în ianuarie, a fost ironic, pentru că țărăniștii nu îl vroiau pe tata la Președinție, dar vroiau să candidez eu. Le-am spus să dispară, dar le-am spus ceea ce gândesc despre ei, având în vedere modul în care s-au purtat cu tatăl meu. Iar părerea mea despre partidele politice este aceeași ca a majorității.
Cum ați descrie scena publică de astăzi, care e plină de scandaluri de corupție, cu eterne breaking-news-uri, cătușe la tv?
Nu e prea relatat în presa occidentală, oamenii de aici nu știu despre asta. Știu despre un fost premier – Adrian Năstase, dar cam atât. E o știre foarte prezentă în România, asta e clar, cred că jurnaliștii sunt dezamăgiți că nu mai există războiul dintre președinte și premier, așa cum fuseseră obișnuiți pe vremea lui Băsescu. Cred că acești oameni merită arestați, dar în același timp, trebuie recuperați banii pe care i-au furat. Pentru că 2-3 ani în închisoare nu înseamnă nimic dacă acești oamenii au sutele lor de milioane în conturi. Cred că e momentul ca România să fie luată în serios ca membru al Uniunii Europene, a șasea sau a șaptea țară ca reprezentare în Parlamentul European. Nu auzi foarte multe despre ceea ce întâmplă în România, auzi despre Polonia, Cehia, Ungaria – mai ales de rău în ultima vreme – dar de România nu se aude mai nimic, cu excepția subiectelor legate de cerșetori și romi.
Vi s-a cerut vreodată mită?
Nu. Dar nu pot spune că nu am fost conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar afacerile mele nu au avut decât într-o mică măsură legătură cu statul, iar asta e o modalitate de a ține afacerile curate. Pentru că atunci apar problemele, când faci afaceri cu statul.
Au fost zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu. Un dublu mandat lung, cum l-ați caracteriza?
Cred că la finalul acestei decade, atunci când a decis să pornească investigațiile în zona miniștrilor, a foștilor miniștri, am respectat asta, poate că unii erau dușmanii săi politici, dar în același timp, ei meritau să meargă la închisoare în unele cazuri. Nu cred că a fost un președinte doar cu rele: a luat poziția corectă în politica externă pentru România în raport cu Vestul, alianța cu SUA. A luptat mai tot timpul cu cine a fost premierul – cu excepția domnului Boc…. Cred că putea fi un mandat prezidențial mult mai rău, iar România a avut o perioadă economică dificilă. A fost ales în 2004, au fost trei ani apoi de creștere economică, până în 2007, era guvernul Tăriceanu la putere, iar ceea ce se întâmpla economic a fost bun. Când a venit criza, domnul Băsescu a devenit foarte impopular, după ce a tăiat salariile, ceea ce cred că a fost un lucru curajos, pentru că trebuia făcut. Cred că criza din România putea fi mai rea, dacă nu se făcea asta. România a avut noroc că nu existau datorii personale atât de mari, zona de credite imobiliare era foarte la început, oamenii nu începuseră prea mult să cumpere case. Economia s-a prăbușit, ca și în alte țări. A fost o perioadă dificilă, dar România a ieșit rezonabil de bine din criză.
Topul președinților
Dintre cei trei președinți români pe care l-ați considera cel mai bun?
Pe Băsescu.
Și al doilea?
Cred că al doilea mandat al lui Ion Iliescu. Iar pentru titlul de cel mai dezamăgitor: mandatul lui Emil Constantinescu.
În campania electorală, ați condamnat asocierea făcută de Victor Ponta cu tatăl dumneavoastră. Cum l-ați descrie, e un om de stânga?
Am fost foarte furios, atunci când Ponta a pus imaginea tatălui meu pe Facebook și când a spus că este o inspirație pentru el. Pentru că încerca să se îmbrace în imaginea pe care Ion Rațiu a întruchipat-o în vremea sa, că o fura, fără permisiune, fără drept, așa că am reacționat și am spus că domnul Ponta e un simplu continuator al regimului Iliescu-Năstase. Și cred că așa e, nu îl văd fiind adeptul unei schimbări în societatea românească, ci un păstrător al lucrurilor așa cum sunt. Nu vorbim de ideologie, mi-e greu să identific vreo ideologie la oricare lider al vreunui partid politic. Nu am motive să cred că domnul Ponta este corupt, nu mi-a plăcut tratamentul său asupra protestului Roșia-Montană, cred că a fost nedemocratic și a amintit de propaganda comunistă. Și cred că asta l-a costat, pentru că protestul contra Roșia Montană a mobilizat opinia publică din România, care s-a săturat să fie tratată rău, să fie guvernată prost și asta s-a transformat în curentul pro-Iohannis, în noua față a politicii versus vechiul stil. Cred că foarte mulți dintre cei care au votat cu Iohannis au votat contra Ponta.
Credeți că Victor Ponta trebuia să demisioneze după modul în care au fost organizate alegerile?
Nu. Nu cred. Cred că cineva care era responsabil să plătească. Nu cred că domnul Ponta e responsabil pentru haosul de la primul tur, care nu a fost rezolvat la turul doi. Cred că a fost o politică deliberată de a îngreuna accesul diasporei la vot, pentru că guvernul PSD, al cărui lider era Ponta, era conștient că diaspora va vota împotriva lui Victor Ponta. Nu cred că Ponta a dat direct ordinul ca așa să fie organizate alegerile, dacă a fost așa, atunci chiar ar trebui să demisioneze.
De ce seamănă Klaus Iohannis cu Ion Rațiu
Cum l-ați caracteriza pe domnul Iohannis? Se apropie de genul de politician care era Ion Rațiu?
Da, sunt amândoi transilvăneni, ceea ce se mi pare similar este că amândoi au o țintă în minte, știu ce vor să facă și rămân la asta, nu sunt abătuți la dreapta sau stânga de la acest drum, sunt pregătiți să asculte alți oameni, să primească sfaturi, au coloană vertebrală și un cod moral. Iohannis îmi pare un om cu un set de convingeri corecte: respect pentru oameni, litera legii. Și cred că a dovedit asta la Sibiu. Îmi amintesc că am fost în Sibiu în 2007, a fost ales acolo cu un procent uriaș. Îmi amintesc că la sfârșitul evenimentului a fost un foc de artificii uriaș, iar Iohannis stătea lângă mașina sa și se uita la spectacol ca un om obișnuit, fără bodyguarzi. Apoi au fost și dezbaterile electorale între cei doi candidați – eram în România atunci – Victor Ponta nu se oprește niciodată din vorbit, jumătate din ceea ce spune este non-sens, dar Iohannis a fost foarte serios, în special la a doua dezbatere, nu a răspuns la întrebări la care nu se pricepea. Atât de mulți politicieni români – și asta era și diferența între tatăl meu și alți politicieni din epoca sa – pot vorbi ore în șir și la final te întrebi ce am auzit? Unul din cei mai răi aici era Petre Roman, totuși un politician tânăr.
Despre realitățile din documentarul celor de la Channel 4
Ați vorbit mai devreme despre români și haideți să vorbim despre modul în care sunt percepuți în Marea Britanie. Cu siguranță, Fundația are legături cu românii de aici, cum ați descrie situația lor?
99% dintre cei care vin aici, vin să muncească. Nu vin să cerșească, să obțină beneficii sociale. Sigur că au auzit că sistemul de beneficii sociale e mai bun decât în România, dar el e oricum minuscul. Problema cu programe precum cel de la Channel 4 este că oferă doar această imagine, a unei anume categorii de români, cea de sărăci, care vin aici, nu arată, nu vorbesc niciodată despre un grup de români care au slujbe bune în centrul financiar, în bănci, în PR, în companii de publicitate. Asta nu vezi niciodată în presa britanică. Cititorul de presă tabloidă nu vrea să știe despre acești români. Iar misiunea noastră aici la Centrul Cultural, este să deschidem cât mai mulți ochi britanici asupra a cât de bogată este cultura românească, cât de buni sunt românii. Am văzut toate episoadele seriei de la Channel 4, primul nu mi-a plăcut deloc, arăta doar condițiile precare din mediile în care veneau românii și condițiile precare în care locuiesc aici, în Marea Britanie, în cutii de carton, în parcuri. Apoi însă, programul a arătat și altceva. Că românii care vin aici muncesc foarte mult, că au simțul umorului, că râd de problemele lor, că nu renunță și că încearcă în continuare. Că unora le-a fost atât de dor familiile lor că nu au mai rezistat și s-au întors la viața lor dificilă din țară, în loc să rămână aici în condiții mai bune. Iar asta e obiectiv adevărat. Și de regulă, englezii nu văd asta. Iar filmul arată asta. Și încă ceva care a apărut: mizeria în care locuiesc romii în România și cât de prost se ocupă guvernul român de populația de romi. Și asta e foarte adevărat. Cred că pentru acele episoade nu era ceva contra care să demonstrezi. E ceva dureros, dar e o realitate.
În documentarea acestui interviu, am citit ceva cutremurător despre familia dumneavoastră, despre un incident ce a avut loc la moartea lui Ion Rațiu. Și anume că nu ați avut voie să oficiați slujba în biserica ridicată de familia Rațiu în Turda. Și asta pentru că reprezentanții Bisericii Ortodoxe s-au opus. Cum v-ați simțit atunci?
Familia noastră era din Transilvania, o parte a ei era greco-catolică, dar o altă parte, ortodoxă. Străbunicul meu era însă preot greco-catolic, Baziliu Rațiu a fost arhiepiscop de Blaj. Fratele meu, Indrei, a fost botezat ortodox. Biserica Rățeștilor, care cred a fost construit în 1863 în Turda, la inițiativa lui Baziliu Rațiu, iar familia a pus banii pentru a o ridica, acolo, mulți dintre înaintașii noștri sunt îngropați în cimitir, pământul pe care familia îl avea pe dealuri l-a dat municipalității pentru noul cimitir. Exista acolo un perimetru în cimitir pentru familia Rațiu. Tata a încercat în anii 90 să recupereze Biserica Rațiu să fie restituită Bisericii Greco-Catolice, iar răspunsul Bisericii Ortodoxe a fost că doar dacă va exista o comunitate suficient de mare greco-catolică vor lua în considerare restituirea bisericii. Și cred că invocând aceste principii, pur și simplu nu au vrut să permită asta. Am renunțat în cele din urmă să o recuperăm și am sprijinit ridicarea unei noi mici biserici greco-catolice în Turda, iar acum biserica e plină de lume. Așa că slujba de înmormântare a fost ținută pe treptele bisericii, afară, la -14 grade, în stradă și se spune că au fost 10.000 de oameni. Au fost preoți greco-catolici. Iar apoi l-am îngropat în cimitrul de pe deal. După câțiva ani, preotul ortodox al Bisericii Rățeștilor, cu care fratele meu se cunoștea, obișnuia să vină la parastase la cimitir, alături de preotul greco-catolic și oficiau împreună slujba, până când Biserica Ortodoxă a decis că preoții otodocși nu mai au voie să participe la slujbe comune. Ceea ce e dezamăgitor. Pentru că în Biserica Rațiu sunt portretele înaintașilor noștri pe pereți. Pământul din fața bisericii a fost tot al familiei, iar familia l-a dat bisericii.
Câte burse mai oferă Fundația Rațiu, ce programe mai derulează?
Acum Fundația oferă mai puține burse decât o făcea odinioară. Din cauza crizei, pentru că activitățile Fundației depindeau de succesul afacerilor. Și au fost ani dificili. Așa că în fiecare an dăm în jur de 25 de burse, dar sprijinim și alte granturi care merg către activități în Turda. Fundația are trei programe: unul este site-ul Cine, ce a promis, un site care încurajează transparența guvernamentală și care adună promisiunile politicienilor înainte de a ajunge în funcții. Un al doilea program e legat de implicarea tinerilor, se merge în liceu și se vorbește cu aceștia pentru a-i încuraja să rezolve problemele din școli, dar se merge mai departe, în comunitate. Și al treilea e un program legat de traficul de persoane pe care îl facem cu un ong finlandez și o universitate de aici din Marea Britanie. În Washington, avem în fiecare an un premiu pentru democrație.
Ultima întrebare: dați-ne trei motive de optimism în privința viitorului României
E o țară foarte frumoasă, oameni muncitori și înteligenți și dacă litera legii este acum în cele din urmă implementată atunci sunt optimist în toate privințele.
Concert caritabil pentru renovarea casei lui George Enescu
Fundația Pro Patrimoniu, patronată de familia Rațiu, organizează pe 26 martie un concert, în sediul ICR pentru strângerea de fonduri cu scopul reabilitării casei lui George Enescu din Mihăileni. La concert vor participa violonistul Alexandru Tomescu și pianista Raluca Știrbat.