Fiul lui Bernard Arnault, directorul imperiului LVMH, cu o valoare de 168 de miliarde de dolari, s-a căsătorit în Paris cu o creatoare de accesorii, pe nume Geraldine Guyot.

Fiul lui Bernard Arnault, Alexandre, în vârstă de 29 de ani, s-a căsătorit în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătăt, în Paris. Aleasa inimii lui Alexandre Arnault este Geraldine Guyot, o celebră creatoare de accesorii și bijuterii, fondatoare a brandului D’Estrëe. Cei doi și-au anunțat logodna la începutul anului, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

„Totul a început în 2019, acum este „da” pentru toată viața”, afirma Alexandre Arnault în dreptul postării.

Alexandre Arnault este fiul lui Bernard Arnault, cel mai bogat om din lume, directorul conglomeratului LVMH (Luis Vuitton – Hennesy – Moet). În mai anul acesta, Bernard l-a întrecut pe Jeff Bezos, atunci când averea lui Arnault a crescut la 186 de miliarde de dolari.

Conform tradiției dinastiilor bogate, din lumea buna, nunta s-a desfășurat într-o atmosferă foarte discretă, lipsită de strălucirea epatantă care este adesea asociată luxului. Mireasa a ales o superbă rochie de inspirație vintage, creată special pentru eveniment, de către designerul JW Anderson. Proaspăta soție, Geraldine Guyot, este și ea un designer extrem de apreciat, cu un business foarte prosper, care a dus-o în topul celor mai bogați 30 de tineri cu vârstă sub 30 de ani, al prestigioasei publicații Forbes.

Alexandre Arnault și Geraldine Guyot și-au început relația în 2019 și s-au logodit cu puțin timp înainte de Crăciun, după ce tânărul a cerut-o în căsătorie pe viitoarea soție în Paris. Mireasa a schimbat mai multe vestimentații în timpul petrecerii de nuntă. Alexandre Arnault a postat pe rețelele de socializare primele imagini cu dansul nupțial pe care l-a avut cu soția sa.

Fiul lui Bernard Arnault, responsabil pentru cea mai de succes colaborare a brandului Luis Vuitton
Cel mai bogat om din lume, Bernard Arnault, are cinci copii din două mariaje și i-a pus pe toți cinci în funcții importante în cadrul companiei LVMH. Cel mai tânăr dintre copii este încă student. Singura fiica a miliardarului, se numește Delphine, are 45 de ani și este directorul și vicepreședintele executiv al brandului Luis Vuiton. Cel mai în vârstă dintre băieții celui mai bogat om din lume, Antoine, în vârstă de 43 de ani, este directorul executiv al casei de modă Berluti și s-a căsătorit anul trecut cu supermodelul Natalia Vodianova.

Alexandre Arnault, în ciuda vârstei tinere de 29 de ani, a avut un rol crucial în achiziționarea de către Luis Vuitton a 80% din acțiunile industriei de genți tehnice de călătorie din Germania, o investiție de 640 de milioane de euro.

Sub îndrumarea lui Alexandre, Luis Vuitton a făcut celebra colaborare cu brandul urban de lux Supreme, care a avut un succes răsunător în rândurile generației tinere, relatează Daily Mail.