Actualitate, Featured

Firea: Transportul public București-Ilfov va fi asigurat atât de Societatea de Transport Bucuresti cat si de operatorii privati

Primarul General, Gabriela Firea, a facut, marți, in cadrul sedintei Consiliului General al Municipiului Bucuresti, o serie de precizari cu privire la modul in care va fi asigurat trasportul public in zona metropolitana Bucuresti-Ilfov.

„Din nefericire, ieri si astazi, au fost raspandite in spatiul publicn stiri false potrivit carora Primaria Capitalei si Consiliul General ar dori sa interzica operatorilor privati de transport din Judetul Ilfov sa activeze in Capitala si ca s-ar dori ca doar Societatea de Transport Bucuresti sa opereze atat pe raza Municipiului Bucuresti, cat si pe raza Judetului Ilfov. Este o stire falsa, o stire neadevarata si niciodata nu am afirmat asa ceva”, a declarat Primarul General, Gabriela Firea.

Primarul General a explicat ca Societatea de Transport Bucuresti va acoperi o parte din viitoarele trasee care vor fi scoase in perioada urmatoare la licitatie, urmand ca restul de piata sa fie acoperit de operatori privati.

„Prin infiintarea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Bucuresti-Ilfov, din care face parte Primaria Capitalei si toate cele 40 de unitati administrativ-teritoriale din Ilfov, luam impreuna decizii pentru imbunatatirea traficului in Bucuresti si zona metropolitana. Societatea de Transport Bucuresti are deja un serviciu delegat, va intra pe anumite trasee, iar restul de piata va fi acoperit de operatori de transport privati, care, potrivit legislatiei in vigoare, se vor prezenta  la licitatia de trasee care se va organiza. Astfel, STB va acoperi doar o parte dintre trasee, restul de piata urmand sa fie acoperit de operatorii privati. Acestia trebuie sa inteleaga ca va trebui sa respecte cerintele din caietele de sarcini, sa raspunda criteriilor tehnice si, bineinteles, de poluare. Sub nicio forma nu dorim ca operatorii privati de transport sa intre in faliment,  asa cum in mod eronat s-a afirmat public, ci doar sa inteleaga toata lumea ca siguranta si confortul calatorilor trebuie sa primeze”, a declarat Gabriela Firea.

Primarul General a precizat ca in  perioada urmatoare se vor acorda licente provizorii pentru operatorii privati carora le expira licentele, in asa fel incat acestia sa isi desfasoare activitatea in conditii legale, pe traseele pe care le opereaza in acest moment.

blank