Featured, Social

Firea ne amintește că Bucureștiul a fost construit pentru un milion de locuitori și în prezent are 4 milioane

Primarul general Gabriela Firea a declarat, joi, că principala problemă a administrației este momentan traficul din București, precizând că acesta nu poate fi rezolvat peste noapte, în condițiile în care în Capitală se află acum patru milioane de persoane, orașul fiind construit pentru un milion.

„Traficul este cea mai mare problemă a noastră. Un oraș construit pentru un milion de cetățeni … Suntem peste patru milioane după toate studiile, în București sunt peste patru milioane de cetățeni. Peste patru milioane, sunt foarte sigură, sunt date statistice. După ultimul recensământ erau două milioane și jumătate, dar recensământul are deja 10 ani și jumătate. Eu vorbesc real, ce este în București în momentul în care adunăm toți angajații din multinaționale care vin din țară, nu și-au făcut încă acte din București, toți studenții, toți turiștii și ceilalți cetățeni care trăiesc în București, dar nu au forme legale, nu au buletin de București”, a declarat primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a precizat că ar fi fost înregistrate rezultate „spectaculoase, revoluționare”, dacă Centura Capitalei și metroul ar fi fost trecute de la Guvern în administrația Primăriei.

„Pentru un oraș construit doar pentru un milion de persoane, acum să avem patru milioane de persoane și sunt familii care au două-trei mașini, autoturisme personale, este nu imposibil, dar dificil să se rezolve peste noapte. Mi s-a reproșat trei ani de zile că în programul meu de campanie era scris «Revoluție în trafic». Da, mi-am dorit-o, mi-o doresc, dar haideți să vedem și cum se face. Ar fi fost rezultate spectaculoase, revoluționare în primul rând dacă Centura Capitalei era transferată de la minister la Primărie și dacă metroul bucureștean era transferat, la fel ca la Paris, Londra și alte capitale civilizate europene, de la minister la Primărie și dacă eram ajutați în achiziția a tot ceea ce înseamnă mobilitate la suprafață”, a completat edilul.

 

blank