Sunt averizate că au un risc mărit de deces din cauza cancerului la sân
Un nou studiu sugerează că femeile cu sânii mai mari şi mai sedentare au risc mai mare de a muri de cancer la sân dacă dezvoltă această afecţiune. Potrivit experţilor, femeile active fizic au un risc cu 25% mai mic de a suferi de cancer la sân.
Cercetătorul Paul Williams a descoperit că femeile care făceau sport îşi reduceau cu 40% riscul de a muri de cancer la sân faţă de cele care nu respectau recomandările de activitate fizică.
La începutul studiului, nicio femeie nu fusese diagnosticată cu cancer mamar. Toate participantele la studiu raportau distanţele pe care le parcurgeau mergând sau alergând într-o săptămână, cât şi dimensiunile sutienului, greutatea corpului şi înălţimea. De-a lungul perioadei de 11 ani de studiu, 111 participante au murit din cauza cancerului la sân. În medie, femeile aveau vârste cuprinse între 50 şi 60 de ani atunci când au murit.
Cercetătorii au descoperit că este nevoie de puţină activitate fizică pentru a proteja de cancer mamar: 11,2 kilometri parcurşi pe jos într-o săptămână, sau 8 kilometri alergaţi într-o săptămână. Femeile care au puţin timp la dispoziţie ar putea opta pentru alergat, spune Williams. „Trebuie să mergi pe jos o distanţă cam cu 50% mai mare pentru a arde la fel de multe calorii ca atunci când alergi”, spune Williams. În cadrul acestui studiu, mersul rapid era definit ca o deplasare pe jos cu o viteză de 5,6 km pe oră.
Studiul a descoperit o legătură între dimensiunile cupei şi riscul de deces de cancer mamar, însă nu este neapărat o relaţie de tip cauză şi efect. Williams afirmă că este un lucru cunoscut faptul că un nivel mai mare de estrogen este un risc de factor pentru cancerul mamar. Femeile cu sânii mai mari au nivelul estrogenului mai mare decât femeile cu sânii mici, însă doar dacă au talia îngustă, nefiind valabil şi dacă au talia mai lată. Taliile înguste sunt mai des întâlnite la femeile active decât la cele sedentare.
Un alt expert afirmă că rezultatele sunt încurajatoare pentru femeile care sunt doar active în mod moderat. Epidemiologul Alpa Patel susţine că activitatea fizică reduce expunerea pe termen lung a unei femei la estrogen, ceea ce reduce riscul de cancer mamar.