Femeile afgane
Featured, International

Femeile afgane nu mai au voie să lucreze în administrația din Kabul: ”Pot spăla toalete”

Femeile afgane nu mai pot lucra în administrația din Kabul. Pot însă să spele toalete, acesta fiind singurul loc de muncă permis pentru ele, potrivit actualului primar al Kabulului, Hamdullah Nohmani.

În Afganistan, noua administrație talibană de la Kabul le mai permite femeilor să muncească doar dacă e vorba despre curățarea toaletelor sau, în general, sarcini pe care bărbații nu le pot face.

Regula a fost anunțată de primarul din Kabul.

De la preluarea puterii, începând cu prima conferință de presă susținută, talibanii au dat asigurări că vor respecta drepturile femeilor, și că acestea își vor păstra locurile de muncă, și vor putea continua să studieze,

Mulți se temeau că sunt doar vorbe, inclusiv afganele care s-au închis în case.

Săptămâna trecută, talibanii au anunțat că femeile afgane vor putea studia la universitate, respectând anumite condiții cum ar fi să poarte burka, iar clasele să nu fie mixte.

Acum, primarul din Kabul spune că femeile pot lucra la spălarea toaletelor destinate exclusiv lor, activitate care, potrivit noilor reguli impuse de talibani prin legea islamistă Sharia, nu ar putea fi făcută de angajați bărbați.

Ordinul prevede că sute de femei care lucrau în instituții ale statului din Kabul rămân fără loc de muncă.

Când talibanii au fost ultima dată la putere, între 1996 și 2001, grupul militant a interzis femeilor și fetelor educația și munca, le-a oprit să părăsească casa neînsoțite și le-a obligat să-și acopere întregul corp.

blank