Femeie declarată decedată
Actualitate, Featured

Femeie declarată decedată, luptă de ani de zile, în instanță, să demonstreze că trăiește

O femeie din Franța a fost declarată moartă, în urmă cu patru ani, de un tribunal francez și încearcă din răsputeri să demonstreze că e în viață.

O femeie din Franța a fost declarată moartă, în urmă cu patru ani, de un tribunal francez și încearcă din răsputeri să demonstreze că e în viață.

Din 2017, Jeanne Pouchain duce o luptă cu autoritățile care pare că nu se mai termină. Din cauza acestei situații, femeia nu a putut să muncească și nici să urmeze vreun tratament fiindcă actele nu mai erau valabile.

„Numele meu era Jeanne. Este în continuare Jeanne, după ce am fost declarată moartă în 2017”, a spus femeia de 59 de ani.

Jeanne a mărturisit că știe exact ce are de făcut atunci când coșmarul se va termina.

„Știu exact ce voi face … Mă voi duce la un control medical, pentru că știu că unele lucruri nu sunt în regulă cu corpul meu”. Pentru că nu a putut primi un tratament adecvat fără documente, mai are doar șase dinți, printre o serie de alte probleme de sănătate”, a mai spus ea, conform Reuters.

Haosul din viața lui Jeanne a început în 2017, când familia ei a primit o scrisoare în care scria, în mod eronat, că e moartă și că soțul și fiul ei sunt nevoiți să plătească o sumă de bani pe care ea ar fi datorat-o. După acea scrisoare, bunurile familiei au fost confiscate de tribunal, iar economiile ei s-au dus pentru a demonstra că Jeanne e în viață.

blank