Politic, Stiri

Fantoma de la Parlament… E a Ceauşeascăi şi un deputat vrea să o alunge!

Fantoma de la Parlament… E a Ceauşeascăi şi un deputat vrea să o alunge!

blankPe bune, mă aflu printre cei care am crezut că am trimis oameni zdraveni la mansardă în Parlamentul României. Dacă nu oneşti şi curaţi din punct de vedere legal, măcar cu toate ţiglele pe casă. Şi, constat acum, că pe lângă faptul că am trimis mulţi, ca număr, am trimis şi destui… bizari. Unul dintre cei care a ajuns deputat al naţiei crede că el şi biroul pe care îl ocupă, sunt bântuiţi de Elena Ceauşescu! Întrupată, vezi Doamne, în duh rău, fantomă, stafie, strigoi şi cine mai ştie cum, poate chiar în ucigă-l toaca. Fantoma de la operă e mic copil pe lângă cea din Parlamentul României! Deputatul PPDD Radu Popa spune că simte energia negativă a Ceauşeascăi în întreg biroul său de la Cameră şi vrea să dea afară spiritele rele. Cum nu poate singur, că nu iese fantoma când vrea el, numai dacă-i zice: „ieşi, dreacu’, urâto din biroul meu!”, cheamă nişte popi în ajutor ca să ţină nişte slujbe. „Sunt decis să chem un preot să sfinţească, să elimine, să alunge duhurile rele din toate spaţiile pe care le avem. Saptămâna viitoare va veni aici un preot. O să invit şi colegii mei şi vom elibera spiritele rele”. Păi ori sunt închise, ca să fie eliberate, ori bântuie prin cabinet, pe acolo… Acuma, eu am o nedumerire: sunt 23 de ani de când Elena Ceauşescu a fost împuşcată. Tot atâţia ani de când în biroul ei au fost mereu parlamentari. Ălora care au ocupat biroul până acum, nu li s-a arătat stafia? S-a păstrat pentru Radu Popa? Şi dacă s-a arătat, ei au pus usturoi prin colţurile biroului ca să îi lase în pace? Au căzut la pace cu ea ca să se conserve până ajunge deputatul PPDD aciişa? Adicătelea să îl bage pe el în sperieţi? Şi mai am o întrebare: la incinerare, popii nu prestează. Nu e voie. Nu se face. Nu se cade. Dom’le, dar la fantome slujesc? La strigoi se bagă? Rămân siderată până-mi trece… N.M.

 

blank