Featured, Sport

Fanii lui Rangers, nemulțumiți că Ianis Hagi a fost ținut pe banca de rezerve

Ianis Hagi (21 de ani) a fost rezervă în meciul pierdut de Rangers cu Hearts, 0-1, în sferturile Cupei Scoției. Românul a intrat pe teren în minutul 63, în locul lui Ryan Jack, și i-a impresionat pe fanii scoțieni.

Supărați pe eșecul favoriților, cât și pentru prestația modestă a acestora, suporterii lui Rangers și-au vărsat năduful pe rețelele de socializare. Hagi Jr. a fost însă printre cei remarcați de fani.

”Salvează-ne, Ianis Hagi!”, a scris un susținător ”The Gers”. ”Hagi a intrat și am creat mai mult pericol în cinci minute, decât în tot meciul. Nici măcar nu-s surprins de asta”, a postat altcineva.

”A făcut în 2 minute mai mult decât Jack și Davis!”
Tweet-urile au fost în totalitate de partea românului. ”Hagi arată ca unul dintre jucătorii care știu ce să facă cu mingea când echipa e condusă”, a remarcat un suporter.

”Ianis a făcut în 2 minute mai multe decât Jack și Davis (n.a. – Steven Davis)”, a fost alt mesaj. ”Ar fi trebuit să joace de la început”, și-a dat cu părerea un fan.

”Ce rușine, fără Hagi titular. Intră pe teren și deja se simte diferența, după cinci minute. Suntem cea mai slabă echipă din campionat, ce glumă”, a scris cineva.

Alte mesaje ale fanilor au fost: ”Hagi pe bancă? Gerrard e gata pentru mine!”, ”Să construim echipa în jurul lui Hagi”, ”Jucători pe care nu-i acuz în seara asta: Barisic, Kent, Hagi”, ”De ce să-l lași pe bancă, a jucat extraordinar în Europa, apoi îl lași rezervă pentru acest meci?”.

Ianis Hagi a impresionat în Scoția
Împrumutat de Genk la Rangers în această iarnă, Ianis Hagi a devenit rapid unul dintre idolii de pe Ibrox Park. Prestațiile ”tricolorului” au fost apreciate, iar tehnica sa ”le-a furat” ochii scoțienilor.

Hagi Jr. a contribuit din plin la calificarea lui Rangers în optimile Europa League, cu un assist de zile mari în victoria scoțienilor la Braga, 1-0.

În opt partide la Rangers, Ianis a reușit trei goluri și două assist-uri. În vară, Rangers îl poate cumpăra definitiv pe român, în schimbul a cinci milioane de euro.

 

blank