Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Familia lui Relu Fenechiu, aruncată în stradă. Fostul ministru are de plătit peste 1 milion de euro

Familia fostului lider liberal Relu Fenechiu ar putea fi aruncată în stradă dacă nu plăteşte datoria de peste 1 milion de euro, datorie ce vine în urma recuperării prejudiciului rezultat în urma procesului prin care Fenechiu a ajuns în închisoare.

fenechiu_ghimpele_ro_57610900

Demersurile au inceput catre sfarsitul saptamanii trecute, iar documentele au fost deja intocmite, potrivit publicaţiei Bună Ziua Iaşi.

Executorii au inceput deja sa bata la usa fostului baron liberal de Iasi. Se va recupera pana ultimul banut fiind vorba in acest caz de aproape 1,5 milioane euro. Dupa ce la inceputul anului Relu Fenechiu a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) la 5 ani de inchisoare cu executare, in dosarul „Transformatorul”, acum este randul familiei sa aiba de suferit in urma smecheriilor fostului ministru. Astfel, executorul judecatoresc Dragos Iovu a anuntat executarea silita a lui Relu Fenechiu si a fratelui sau Lucian. Celor doi le vor fi scoase la licitatie mai multe bunuri pentru acoperirea prejudiciului cauzat, in valoare de 5.672.081 lei. Din proprietatea lui Relu Fenechiu va fi vandut un imobil din strada Fundac Socola nr. 9 si unul din zona Bucium. In ceea ce il priveste pe fratele sau Lucian, acesta va pierde jumatate din doua imobile situate in zona Bucium, pe care le detine in coproprietate cu sotia sa. Decizia executorului judecatoresc vine dupa ce, la finalul lunii noiembrie, magistratii au aprobat executarea silita a proprietatilor lui Fenechiu, desi acesta inaintase mai multe contestatii la Tribunalul Bacau.

Prin urmare, firma de practicieni in insolventa Sierra Quadrant SPRL, lichidatorul judiciar al Sucursalei de Întretinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova, societatea pagubita in dosarul Transformatorul, a demarat procedurile de executare a firmelor lui Fenechiu, dosarul ajungand acum pe masa executorului judecatoresc Dragos Iovu. Acesta se va ocupa ca proprietatile luxoase ale familiei Fenechiu sa fie vandute pentru recuperarea prejudiciului urias produs de combinatiile fostului ministru si ale acolitilor sai.

In dosarul „Transformatorul”, Relu Fenechiu a fost condamnat pentru ca a tras un tun de peste 1,5 milioane de euro la fosta Electrica SA, societate care, pana in 2005, a apartinut statului roman, prin vanzarea unor transformatoare vechi si folosite drept piese de schimb noi. Pana sa dea lovitura in afacerea Transformatorul, in care a rulat peste 300 miliarde lei vechi cu un profit de minim 2 milioane euro, Fenechiu era un necunoscut. A intrat in politica in anul 1996, inscriindu-se in Partidul National Liberal, organizatia municipala Iasi. A ocupat functii politice marunte in organizatie pana in anul 2004, cand, cu ajutorul altui personaj cu probleme penale, Mihai Vlasov si al actualului presedinte al Consiliului Judetean, Cristian Adomnitei, a preluat conducerea PNL Iasi, dupa un puci organizat impotriva avocatului Adrian Mogos, fost decan al Baroului Iasi.

Tot acest drum spre varful politicii romanesti a fost presarat cu scandaluri si acuzatii penale generate de faptul ca ascensiunea sa economica a fost intretinuta in special de afacerile pe care firmele sale le-au derulat cu statul, in baza unor contracte obtinute numai datorita influentei sale. Hotararea definitiva data de magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie in 30 ianuarie 2014 a precizat ca intreg prejudiciul trebuie recuperat de la condamnati si de la firmele acestora, in special de la Fene Grup SA care ulterior si-a schimbat denumirea in SC Engeko SA.

Reamintim ca Fenechiu si complicii sai Bogdan Damian, Ion Marghidan, Ioan Turbatu si Petru Andronache au fost condamnati definitiv de Inalta Curte tot la data de 30 ianuarie anul acesta. In ceea ce priveste prejudiciul, judecatorii au stabilit ca cea mai mare parte a sumei sa fie recuperata de la fratii Lucian si Relu Fenechiu, in timp ce fostii directori de la SISE vor achita doar o parte din cele peste 58 de miliarde de lei vechi. Odata cu condamnarea lui Fenechiu se poate vorbi de existenta unei intregi „familii penale” crescuta de acesta in curtea liberalilor. Primul politician al acestui grup care a fost arestat in 2005 este fostul prefect Radu Prisacaru, acuzat de luare de mita. Prisacaru a fost promovat de Fenechiu in functia de prefect. A fost condamnat si el la 4 ani de inchisoare si isi executa pedeapsa alaturi de mentorul sau politic. Tot de Fenechiu a fost promovat si Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei, care a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani si 5 luni cu suspendare in dosarul Posta.

blank