Featured, IT&C

Facebook testează butonul „Downvote”. Ce ROL va avea acesta

În urma unor rapoarte de la utilizatorii de Facebook din Statele Unite care au observat că au acum un buton numit „Downvote”, compania a fost nevoită să ofere declaraţii oficiale despre acesta, scrie Go4it.

În ciuda faptului că un buton cu un asemenea nume ar putea să sugereze că primim în sfârşit butonul „Dislike” pe reţeaua de socializare a lui Mark Zuckerberg, adevărul este că scopul acestuia este mai degrabă pentru a uşura raportarea articolelor sau comentariilor nepotrivite, scrie G04it.

Facebook a confirmat că butonul „Downvote” este în teste pentru un număr limitat de utilizatori. Este vorba despre 5% dintre cei care folosesc aplicaţia Facebook pe Android în Statele Unite şi au limba engleză setată implicit. Aceştia pot vedea la postări publice sau comentarii pe aceste postări butonul Downvote lângă butoanele Like şi Reply. Apăsarea pe Downvote ascunde comentariul sau articolul respectiv şi oferă trei noi opţiuni: offensive, misleading sau off topic.

Astfel, Facebook poate investiga natura conţinutului. De exemplu, cele catalogate cu „offensive”  ar putea include mesaje rasiste, pornografie, sau alte lucruri care ar putea ofensa utilizatorii, în timp ce tag-ul misleading ar putea fi atribuit articolelor de tip „fake news”. Off topic nu prea ar trebui să necesite intervenţia Facebook în discuţii publice, însă este posibil ca aşa să fie depistaţi „postacii”, care sunt angajaţi să publice mesaje spam.

blank