Administraţia Federală pentru Aviaţie (FAA) din Statele Unite a decis, joi, să interzică zborurile în spaţiu ale vehiculului SpaceShipTwo, fabricat de compania Virgin Galactic. Interdicția se aplică până când agenţia va finaliza ancheta ce vizează un incident petrecut în timpul unui zbor din iulie sau până când va stabili că astfel de incidente nu afectează siguranţa publică, informează Reuters.

FAA a confirmat miercuri că anchetează o deviere de la traiectoria de coborâre a vehiculului SpaceShipTwo, care l-a transportat pe fondatorul şi CEO-ul companiei Virgin Galactic, miliardarul Richard Branson, până la limita cu spaţiul, pe 11 iulie.

Reprezentanţii FAA, o agenţie responsabilă cu protejarea publicului în timpul lansărilor şi revenirii pe Terra a vehiculelor comerciale dedicate transportului spaţial, afirmă că “SpaceShipTwo a deviat de la traiectoria autorizată de Controlul Traficului Aerian în timpul coborârii sale spre Spaceport America” din New Mexico.

“Virgin Galactic nu va putea să lanseze din nou vehiculul său SpaceShipTwo până când FAA nu va finaliza raportul anchetei sau până când nu va stabili că problema asociată acelui incident nu afectează siguranţa publică”, a precizat agenţia americană.

Reacţionând după comunicatul FAA, reprezentanţii companiei Virgin Galactic au declarat că “analizează cauzele incidentului şi încearcă să găsească o modalitate pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente în timpul misiunile viitoare”, conform Agerpres.

Ei au adăugat că acea deviere din timpul zborului spaţial din luna iulie, cunoscut sub numele de “Unity 22”, a fost “o traiectorie controlată şi intenţionată, care a permis misiunii ‘Unity 22’ să ajungă cu succes în spaţiu şi să aterizeze în siguranţă în Spaceport America din New Mexico” şi că “în niciun moment pasagerii şi echipajul nu s-au aflat în pericol”.

“Colaborăm îndeaproape cu FAA pentru a sprijini o analiză detaliată şi o rezolvare în timp util a acestei chestiuni”, au mai spus reprezentanţii companiei Virgin Galactic.

Miercuri, compania miliardarului Richard Branson anunţase că “acel zbor spaţial a coborât într-adevăr sub altitudinea programată a aeronavei… pe o distanţă scurtă şi pentru un interval scurt de timp (1 minut şi 41 de secunde)”.

În aceeaşi zi, Virgin Galactic anunţase că plănuieşte un alt zbor orbital al vehiculului SpaceShipTwo din New Mexico şi că are în vedere o fereastră de lansare la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie, în funcţie de verificările sale tehnice şi de condiţiile meteorologice. Acel zbor ar urma să transporte în spaţiu un echipaj alcătuit din trei persoane, membri ai Forţelor Aeriene Italiene şi ai Consiliului Naţional de Cercetare din Statele Unite.

Richard Branson s-a aflat printre cei şase angajaţi ai companiei Virgin Galactic care au participat la zborul orbital din luna iulie, când au reuşit să ajungă la o altitudine de peste 80 de kilometri deasupra deşertului din New Mexico. Miliardarul britanic a spus că acea misiune a fost un precursor al unei noi ere în turismul spaţial şi că Virgin Galactic, o companie pe care a creat-o în 2004, doreşte să îşi înceapă operaţiunile comerciale în 2022.