Ungaria
International

Exporturi şi investiţii pentru Ungaria: Budapesta mizează pe o strategie de deschidere către Est

În ultimii zece ani de zile, Ungaria a încercat să exporte și să își extindă investițiile în diferite zone de pe Glob. În unele au avut succesul așteptat, pe când în altele nu au avut rezultate.

Ungaria strategie de deschidere spre Est a guvernului ungar asigură o direcţie corespunzătoare pentru economie în privinţa dezvoltării pe termen lung a acesteia.

Din punct de vedere al fluxului de capital, în ultimii zece ani s-a putut realiza o cooperare mai strânsă, în special cu ţările regiunii asiatice, potrivit celei mai recente analize a Fundației de Cercetare Economică Oeconomus, cu sediul central la Budapesta.

Ungaria vrea să exporte mai mult

Unul din obiectivele principale ale strategiei adoptate în 2012 a fost creşterea volumului de export al Ungariei, respectiv extinderea investiţiilor de capital ungar, cea mai importantă direcţie fiind Japonia şi Coreea de Sud.

Potrivit analistului junior al Fundației de Cercetare Economică Oeconomus, până în prezent se pare că această parte a strategiei a fost eficientă, deoarece numărul investiţiilor de capital din aceste țări a crescut treptat din 2012 și este de așteptat să crească şi în viitor. Un alt domeniu-ţintă al deschiderii spre Est l-a constituit fostele ţări sovietice, printre care Rusia, Ucraina şi Kazahstan.

Însă, cu aceste ţări nu s-a înregistrat o valoare la fel de mare ca și cu țările asiatice menționate, a afirmat Nikoletta Szigethy-Ambrus. Potrivit specialistului, acest lucru se explică prin faptul că percepția Rusiei s-a schimbat foarte mult din 2014 – adică de când este în război cu Ucraina – din punctul de vedere al Uniunii Europene, dar și în situația economică a Ungariei, ceea ce afectează şi direcția investițiilor de capital, scrie Infostart.

Maghiarii au investit, în mod deosebit, în regiunea balcanilor

Cu toate acestea, cantitatea de ISD (investiții străine directe), de exemplu, venite din Ucraina în Ungaria, arată o valoare în continuă expansiune și creștere din 2012 până în 2020, a menționat specialistul ungar, care a adăugat: În 2015, guvernul ungar şi-a extins strategia sa de deschidere şi asupra altor teritorii, astfel au fost deschise noi case comerciale în regiunea balcanică și în unele state din America Latină și Africa.

Din punctul de vedere al investiţiilor de capital, Ungaria a reuşit să îşi extindă aceste investiţii, în primul rând, cu ţările din regiunea balcanilor, precum şi cu Turcia.

Cu Serbia, de exemplu, au fost stabilite relaţii comerciale care se aşteaptă să fie fructuoase în viitor, a mai precizat Nikoletta Szigethy-Ambrus, menţionând că investițiile directe de capital care vin în Ungaria sunt destinate în principal pentru dezvoltarea industriei prelucrătoare și a sectoarelor tehnico-științifice.

blank