Actualitate, Featured

Executivul va intensifica controalele ce verifică respectarea măsurilor anti-coronavirus

Premierul Ludovic Orban a cerut “mobilizare generală” miniştrilor care conduc ministerele implicate în bătălia anti-coronavirus, după ce numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus a crescut în ultimele zile.

Știrea este în curs de actualizare!

“Creşterea numărului de cazuri, creşterea numărului de persoane diagnosticate pozitiv trebuie să ne pună în gardă şi vă solicit fiecărui ministru să sunaţi mobilizare generală în ministerele pe care le conduceţi. Toate ministerele care sunt implicate în bătălia anti-coronavirus trebuie să fie mobilizate la maxim şi să utilizeze toate instrumentele legale pentru a putea reduce numărul de persoane infectate”, a declarat Ludovic Orban, joi, la începutul şedinţei de Guvern.

El le-a mai spus miniştrilor că verificările trebuie să înceapă la ministerele pe care le conduc.

„Solicitaţi raport zilnic din partea fiecărei instituţii de control privitor la personalul aflat în teren, mai scoateţi-i din birou, toată lumea să fie în teren. Toate instituţiile cu atribuţii de control trebuie să asigure controlul respectării legislaţiei şi în alte domenii. În acest moment, prioritate zero este controlul respectării normelor de protecţie sanitară. Vreau să începeţi chiar cu instituţiile pe care le conduceţi. Cine nu respectă regulile de protecţie sanitară sancţiune sau chiar amendă”, a conchis Orban.

Sinteza declarațiilor premierului Ludovic Orban:

– Vă solicit sa sunați mobilizare generală.
– Toate ministerele care sunt implicate în bătălia anticovid trebuie să fie mobilizate la maximul și să utilizeze toate instrumentele aflate la dispoziție pentru a reduce numărul persoanelor infectate cu covid.
– Marea majoritate a cetățenilor sunt corecți, din păcate avem o sumă de agenți economici, instituții și cetățeni care din cauza unei agresivități de nesocotire a coronavirusului am ajuns în această situație.
– Fără milă față de cei care încalcă legea.
– Toate instituțiile să controleze la sânge respectarea acestor reguli.
– Solicitați raport zilnic din fiecare instituție de control. Toată lumea care are atribuții, pe teren.
– Sigur că toate instituțiile cu atribuții de control trebuie să asigure controlul legislației și în alte domenii, dar acum este prioritate zero.
– Cine nu respectă regulile de protecție sanitară sancțiune disciplinară. În primul rând noi trebuie să respectăm regulile.
– Orice instituție care are interacțiune cu cetățenii români trebuie organizate regulile stricte pentru respectarea regulilor sanitare.
– Prefer să izolăm virusul decât să-i izolăm pe români sau să fim izolați.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 614 cazuri de infectare cu noul coronavirus, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând joi la 30.789.

blank