International, Stiri, Ultima Ora

Eva Mendes i-a interzis partenerului ei de viaţă, actorul Ryan Gosling, să stea de vorbă cu fosta lui iubită

E considerată una dintre cele mai frumoase și apetisante femei din lume. Cu toate acestea e orbită de gelozie din pricina fostei iubite a partenerului ei, așa că a luat decizia să-i impună acestuia ceva ce nu suportă cei mai mulți bărbați.

eva-mendes-8fb-465x390

Eva Mendes i-a interzis partenerului ei de viaţă, actorul Ryan Gosling, să stea de vorbă cu fosta lui iubită, actriţa Rachel McAdams, afirmă presa americană.

eva-mendes-7_1

Eva Mendes, în vârstă de 40 de ani, şi Ryan Gosling, în vârstă de 34 de ani, au împreună o fiică, Esmeralda, în vârstă de două luni, iar actriţa de origine cubaneză i-a interzis partenerului ei de viaţă să discute cu fosta lui iubită Rachel McAdams, după ce aceasta a telefonat cuplului pentru a-l felicita cu ocazia naşterii fetiţei lor, scrie contactmusic.com.

eva-mendes-6_1

„Rachel a avut cele mai bune intenţii atunci când a telefonat. A dorit să îl felicite pe Ryan pentru venirea pe lume a bebeluşului, dar şi să afle ce mai face el”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul american National Enquirer.

Totuşi, acel apel telefonic ar fi creat anumite tensiuni în cuplu.

„Acel telefon a generat o întreagă scenă. Acum, Eva i-a interzis lui Ryan să răspundă la telefon când îl sună Rachel”, a adăugat aceeaşi sursă.

Esmeralda Amada, născută în septembrie, este primul copil pentru ambele vedete.

eva-mendes-5_1

Eva Mendes şi Ryan Gosling, care formează unul dintre cele mai strălucitoare cupluri de la Hollywood, s-au cunoscut în 2011, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul „Destine la răscruce/ The Place Beyond The Pines”, lansat pe marile ecrane în 2012.

Născută pe 5 martie 1974, Eva Mendes a urmat studii de marketing la California State University, la care a renunţat însă pentru a studia actoria. Este cunoscută din filme precum „Zi de instrucţie/ Training Day” (2001), „Noaptea e a noastră/ We Own the Night” (2007), „Demon pe două roţi/ Ghost Rider” (2007) şi „Păcatele unui poliţist – Ultimul apel: New Orleans” (2009).

eva-mendes-3_1

Ryan Gosling a urmat un drum destul de întortocheat înainte de a ajunge unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi de la Hollywood. Născut şi crescut în provincia Ontario din Canada, Gosling a fost un copil-problemă la şcoală, unde avea note foarte mici şi se bătea adeseori cu colegii săi. Mama lui a divorţat şi s-a mutat apoi la Los Angeles, unde tânărul Ryan şi-a început cariera în showbiz. A apărut prima dată în „Mickey Mouse Club”, popularul serial TV pentru copii, care a lansat carierele unor artişti de seamă, precum Britney Spears, Christina Aguilera şi Justin Timberlake.

Ryan Gosling este unul dintre actorii aflaţi într-o ascensiune spectaculoasă la Hollywood, prestaţiile sale din filmele „Jurnalul/ The Notebook”, „Blue Valentine”, „Cursa/ Drive” şi ” The Ides of March” fiind apreciate de critici. Recent, starul canadian a jucat şi în câteva producţii considerate comerciale, cu succes în special la publicul feminin, precum „A naibii dragoste/ Crazy, Stupid, Love” şi „The Place Beyond the Pines”.

eva-mendes-2_1

Recent, Ryan Gosling s-a lansat în regia de film şi a realizat lungmetrajul „Lost River”, în care joacă şi partenera sa de viaţă, Eva Mendes.

blank