Europol
IT&C

Europol va fi fortata sa elimine o serie de date personale

EDPS, Organismul european pentru monitorizarea protecţiei datelor, a anunțat, luni, că a ordonat agenției de poliție europene (Europol) să suprime în cadrul fişierelor sale un mare număr de informaţii care nu respectă cerinţele, în special pe cele ce au în vedere elemente sensibili și durata lor de stocare, informează AFP, citat de către Agerpres.

Europol are la dispoziție 12 luni pentru a șterge datele problematice

Așadar, se au în vedere datele transmise de către statele membre ale Uniunii Europene cu privire la persoane bănuite de activităţi infracţionale, a menţionat în comunicatul său EDPS, agenţia ce are ca scop să controleze toate organismele şi instituţiile UE în domeniul gestionării datelor cu caracter personal.

„Un interval de şase luni pentru preanaliza şi filtrarea marilor blocuri de date ar trebui să permită Europol să răspundă solicitărilor operaţionale ale statelor membre ale UE care îi cer sprijin tehnic şi analitic, reducând totodată la minim riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor”, a explicat şeful EDPS, Wojciech Wiewiorowski.

Totuși, dacă în interval de 6 luni de la primirea informaţiilor nu se poate demonstra legătura cu o activitate infracţională, păstrarea acestora mai departe este strict interzisă.

Prin urmare, Europol dispune acum de un interval de 12 luni pentru a şterge datele problematice care nu au fost şterse până pe 3 ianuarie.

Comisia Europeană a transmis printr-un comunicat intervalul oferit „cu titlul de derogare” de către EDPS, apreciind că Europol va avea „timp suficient” pentru a se conforma cerințelor în vigoare.

blank