Politic, Stiri

Europarlamentare 2014. Prefectul de Ilfov atenţionează că: „Alegerile vor fi deturnate”

Informaţia a fost transmisă în cadrul unei videoconferinţe de la MAI

 alegeri

Prefectul de Ilfov susţine că există semnale că se încearcă deturnarea procesului electoral. Neregulile au fost anunţate sâmbătă, în videoconferinţa de la MAI. „Nu sunt dovezi de fraude”, spune, în replică, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache.

Prefectul de Ilfov, Daniel Răşică, susţine că „sunt semnale punctuale legate de o posibilă deturnare a alegerilor de la calea legală”. Declaraţia a fost făcută în timpul unei videoconferinţe organizate de Ministerul de Interne cu autorităţile locale.

„În ultima perioadă există tot felul de semnale şi v-aş cere permisunea să vă raportez personal despre nişte situaţii punctuale care se înregistrează la nivelul judeţului Ilfov cu privire la procesul electoral care se pare că va fi deturnat de la calea legală sau se încearcă lucrul acesta”, a spus prefectul de Ilfov.

Declaraţia a fost făcută în videoconferinţa de la Ministerul Afacerilor Interne privind măsurile luate pentru alegerile care au loc duminică, prefectul judeţului Ilfov solicitând să intervină după ce vicepremierul a întrebat dacă sunt probleme în ţară.

Prefectul de Ilfov a fost invitat la MAI pentru discuţii legate de problemele ridicate de acesta. „Eu am rugămintea să respectaţi legea, vă aştept la minister dacă aveţi probleme deosebite”, i-a transmis Gabriel Oprea.

„Eu nu am cunoştinţe de asemenea fapte, dar e penibil ca prefectul judeţului să vorbească de posibile fapte fără să le enumere. Rostul lui este să vegheze la respectarea legalităţii într-un judeţ. Dacă are elemente care să conducă la ideea că acolo s-ar putea întâmpla ceva, el trebuie să le anunţe şi să se ia măsurile directe astfel încât procesul electoral să se desfăşoare în condiţii normale”, a declarat preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, la un post de televiziune.

Potrivit Mediafax, prefectul a făcut, la începutul intervenţiei, referire la un incident electoral care ar fi avut loc în Otopeni, vineri seară, despre care a spus că a ţinut legătura „cu inspectorul şef şi cu colegii de la Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă”, cărora le-a mulţumit pentru modul în care au rezolvat această problemă.

Potrivit unor informaţii publicate în presă, vineri seară, în Otopeni ar fi avut loc un incident electoral, şefa unui partid fiind lovită în cap de către un agent de pază, la intrarea într-un parc, unde erau împărţite pliante cu unul dintre candidaţii la alegerile parlamentare parţiale.

 

blank