Featured, International

Eurodeputații britanici au părasit Parlamentul European. Brexit-ul, sărbătorit în sunete de cimpoi

Eurodeputații britanici au părasit Parlamentul European în sunet de cimpoi şi agitând drapelul britanic Union Jack, mai mulţi eurodeputaţi britanici din Partidul Brexit au părăsit vineri definitiv Parlamentul European, într-o punere în scenă atent orchestrată.

În faţa camerelor de filmat, eurodeputații britanici, printre care Ann Widdecombe, Rupert Lowe şi Claire Fox, au pozat în faţa clădirii parlamentului, purtând un banner pe care scria Brexodus Express, potrivit Agerpres. Liderul lor Nigel Farage şi-a făcut bagajele încă de miercuri seară, după votul istoric prin care eurodeputaţii au aprobat acordul de retragere a Marii Britanii din UE, la trei ani şi jumătate de la referendumul din 2016.

‘La revedere! Nu vom reveni’, a spus Ann Widdecombe, înainte ca mica delegaţie să urce în taxiuri, îndreptându-se spre gara de unde urmau să ia trenul Eurostar cu destinaţia Londra.

‘Dacă credeţi în democraţie, urmaţi-ne exemplul’, a spus Rupert Lowe. ‘Ne readucem acasă suveranitatea. Este ceea ce vrea poporul britanic’, a continuat el, declarându-se ‘încântat’ să revină acasă.

Vineri este şi ultima zi în care steagul britanic flutură la instituţiile Uniunii Europene.

Consecinţele concrete ale acestui ‘divorţ’ pentru cetăţeni şi companii nu vor fi totuşi imediate. Regulile comunitare vor continua să se aplice în timpul unei perioade de tranziţie, prevăzută să se încheie la sfârşitul anului şi în care Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia viitoarea relaţie, în principal comercială.
ue , marea britanie , brexit