International, Stiri

Etna, un vulcan tot mai capricios

Este a opta oară când Etna erupe anul acesta

Vulcanul EtnaEtna, cel mai activ şi cel mai înalt vulcan al lumii, deşi pare că e cuminte şi nu dă bătăi de cap locuitorilor din oraşele Catania şi Messina din Sicilia, situate chiar în aria de acţiune a Etnei, ca să zic aşa, a erupt în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a opta oară anul acesta. Asta, deşi cercetătorii dau ca medie a erupţiilor un termen de trei luni. Desigur, erupţia a fost şi de data asta, ca şi în alte dăţi, un spectacol, natura fiind neîntrecută în spectacole de genul acesta. Ziarul italian „La Republica” a relatat faptul că fântânile de lavă vulcanică au atins şi înălţimi de aproape 700 de metri. Satele siciliene au fost acoperite de un strat de cenuşă de 10 centimetri, iar aeroportul din Catania a fost închis pentru o perioadă. Totuşi, dincolo de salba de lumini şi scântei, se pune întrebarea: dat fiind faptul că toată lumea ştie că, aproximativ la 150 de ani, Etna erupe nebuneşte şi distruge localităţile din jur, aria de acţiune distrugătoare a vulcanului întinzându-se pe o suprafaţă de 1.250 km² , cum de e populată zona din apropierea vulcanului? De 6000 de ani, Etna erupe, distruge case, sate, oraşe, aşezări şi, totuşi, oamenii, iar şi iar îşi aşază locuinţele şi rosturile tot în preajma vulcanului. Explicaţia pentru faptul că poalele Etnei sunt dens populate este că, lava vulcanică adusă de erupţii până în vale a creat un sol propice cultivării viţei de vie, măslinilor şi pomilor fructiferi, secţiuni care permit oamenilor să-şi ducă traiul zilnic, să trăiască şi să mănânce. Specialiştii afirmă că, în viitor, Etna, care pare că se zbate tot mai spasmodic în măruntaiele pământului, ca şi Vezuviu, despre care se spune că e cel mai periculos vulcan, ar urma să aibă o erupţie cu adevărat devastatoare, nu doar pentru Sicilia, ci pentru bună parte din Europa. Până atunci, lumea se uită la Etna ca la un spectacol al naturii. N.M.

blank