Piețele financiare au fost măturate luni de un val de panică.
Epidemia de coronavirus a lovit din plin Piețele financiare
La criza declanșată de epidemia de coronavirus s-a adăugat și șocul ieftinirii petrolului. Așa se face că Wall Street a înregistrat cea mai proastă ședință din ultimii 11 ani.
Din fericire, între timp, piețele au recuperat parțial din pierdere, ajutate de promisiunea preşedintelui Donald Trump, privind măsuri “de mare amploare”, pentru a relaxa economia americană. Ar fi vorba, printre altele, de “o posibilă reducere a impozitelor salariale”, care trebuie însă, discutată, cu membrii Congresului.
Luni după-amiază, imediat după deschiderea bursei de pe Wall Street, indicii au intrat în declin, ca și cum erau întrunite condițiile așa-numitei “furtuni perfecte”, cum îi spun analiștii.
Dan Ives, director WedBush Securities: „În sectorul călătoriilor, companiile aeriene ori firmele care oferă croaziere pierd masiv din cauza anulărilor. Dar mai este și sectorul tehnologic. E vorba de efectul de domino în lanțul de aprovizionare, de pildă semiconductori pentru Apple, Microsoft și toate marile companii din domeniu. Dar și Tesla a pierdut din cauza prăbușirii comenzilor din China.”
Alison Kosik, CNN: „Prețul barilului de petrol a înregistrat cea mai mare cădere (30%) de după primul război din Golf, din 1991. Arabia Saudită inundă piața cu petrol în pofida cererii în scădere.”
Epidemia de coronavirus a lovit din plin Piețele financiare prăbușirea cu peste 7% a indiciilor Dow Jones, S&P 500 și Nasdaq a dus la suspendarea timp de 15 minute a tranzacțiilor.
Christine Romans, CNN: „Dacă acțiunile cad prea mult și prea repede, se declanșează o frână de urgență care oprește temporar procesul de tranzacționare. Sistemul a fost creat după Lunea Neagră din 1987, când indicele Dow Jones a pierdut mai mult de 22%, cea mai mare scădere din istorie. Atunci, în 1987, investitorii s-au panicat, speriați de posibila mărire a dobânzilor, de recesiune și tensiunile din Orientul Mijlociu.”
Desigur, această frână nu poate împiedica Bursa să se prăbușească. Oferă doar o pauză menită să disipeze puțin panica și îi silește pe investitori să tragă aer adânc în piept, iar pauza chiar a ajutat, întrucât ulterior, piețele au recuperat din pierderi
Kaori Enjoji, CNN: „A contribuit la redresare speranța unor măsuri de stimulare economică din partea administrației Trump, inclusiv posibilitatea unor tăieri fiscale. Asta a determinat și o oarecare revenire a prețului petrolului. Se așteaptă măsuri și din partea altor guverne, între care al Japoniei, menite să contracareze efectele epidemiei de coronavirus. Sunt preconizate și demersuri ale băncilor centrale din toată lumea, inclusiv din SUA, Japonia și Banca Centrală Europeană.”
În acest context de instabilitate extremă, vocile respectate ale breslei sfătuiesc investitorii să nu încerce “să prindă cuțitele care cad”, adică „să nu cumpere pe această scădere.” Cu alte cuvinte, nu vă lăsați tentat de achiziții ieftine. Incertitudinea din jurul acestei crize face ca orice operațiune să fie riscantă, potrivit experților.